ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Agriculturii: APIA a efectuat plăţi din bugetul naţional în valoare de 1,18 miliarde de euro

05 Noiembrie 2020   |   Agerpres

El a menţionat că o altă plată acordată în acest an a fost cea pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), cu un buget de 570,9 milioane euro, dar şi plata pentru instalarea tinerilor fermieri, unde s-au alocat 20,5 milioane de euro şi schema simplificată pentru micii fermieri.

 
 
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat în perioada 2019 -2020 plăţi din bugetul naţional în valoare de 1,18 miliarde de euro, din care 688 de milioane de euro în acest an, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
 
"Structura acestor plăţi: 499 milioane euro în 2019 şi 688 milioane euro în 2020. Cum au fost acestea structurate? Schema de plată unică pe suprafaţă pentru acest an are un buget de 974 milioane de euro pentru circa 830 de mii de beneficiari care au depus cereri unice de plată. La aceasta se adaugă plata redistributivă, pentru fermele mici şi medii în cele două intervale 1-5 ha şi peste 5-30 ha, cu un buget de 104,1 milioane de euro", a precizat Oros, într-o conferinţă în care şi-a prezentat raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului.
 
El a menţionat că o altă plată acordată în acest an a fost cea pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), cu un buget de 570,9 milioane euro, dar şi plata pentru instalarea tinerilor fermieri, unde s-au alocat 20,5 milioane de euro şi schema simplificată pentru micii fermieri.
 
Oros a menţionat toate plăţile acordate în sectorul vegetal, respectiv schema de sprijin cuplat (SCV), cu un buget de 87 milioane de euro, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul vegetal, cu un buget de 88,5 milioane de euro, dar şi ajutoarele financiare pentru organizaţiile de producători şi alte forme asociative din sectorul fructelor şi legumelor, cu un buget total alocat de 2,6 milioane euro. De asemenea, pentru Programul Naţional de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023, buget total alocat în 2020 a fost de 47,7 milioane euro.
 
Ministrul nu a uitat nici de schema de "Ajutor de minimis" pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate sau de cea pentru susţinerea producţiei de usturoi, programe demarate în timpul guvernării PSD.
 
"Schema de ajutor pentru programul Tomate a avut un buget de 39,4 milioane de euro, cea mai mare sumă alocată, cu un număr de 17.386 beneficiari, iar schema pentru programul de susţinere a producţiei de usturoi a avut un buget de 1,5 milioane de euro şi peste 1.000 de beneficiari", a subliniat acesta.
 
Pentru sectorul zootehnic, schema de sprijin cuplat a avut un buget de 176,5 milioane de euro în acest an, iar pentru ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) bugetarea a fost de 148,9 milioane de euro, în condiţiile în care sprjinul cuplat s-a dat din bani europeni, iar ajutoarele naţionale tranzitorii din bani de la bugetul naţional.
 
Potrivit sursei citate, pentru Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022 au fost alocate peste 30 milioane euro, pentru un număr de peste 6.000 beneficiari, 15 milioane de euro de la bugetul naţional şi 15 milioane de euro din bani europeni.
 
"Am derulat în acest an schema de ajutor pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, suma alocată fiind de 4 milioane de lei, schema de ajutor de stat pentru neutralizarea deşeurilor de origine animală, cu un buget de circa 2 milioane euro şi schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, în scopul îmbunătăţirii calităţii genetice, 13 milioane de euro, bani pe care îi dăm asociaţilor care deţin registrele", a mai spus ministrul Agriculturii.
 
Alte scheme de sprijin menţionate de şeful MADR au fost reducerea accizei la motorină, unde a fost alocată suma de 629,9 milioane de lei, iar "acum la rectificarea bugetară o să mai alocăm încă 160 de milioane de lei".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9441 / 10786
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Arhitectura juridică a unei tranzacții strategice în industria de apărare: Cum au gestionat Schoenherr și bpv Grigorescu Ștefănică preluarea Automecanica Mediaș de către Otokar
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...