ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei: O analiză serioasă pe salarizarea în sistemul public, agreată la nivelul întregii majorități

27 Iunie 2025   |   Agerpres

Despre poziția PSD cu privire la reducerea sporurilor, el a menționat că în momentul de față se vorbește despre acest proiect de ordonanță, care vine cu un prim pachet de măsuri.

 
 

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri că este agreat la nivelul întregii majorități faptul că e nevoie de o analiză serioasă pe salarizarea în sistemul public, menționând că există diferențe salariale 'chiar duble' pe aceeași poziție în ministere.

'Cred că e un început foarte serios de a vedea absolut toate detaliile acestea și cred că e un moment după care se vor lua foarte serios deciziile legate de salarizare în sistemul public. Pentru că astăzi e o situație în care avem agenții guvernamentale, inclusiv ministere, în care unele cu aceleași atribuții, aceeași poziție, cu același job, avem într-un minister 3.000 lei salariu și la un alt minister 6.000', a afirmat Ivan, întrebat, la Guvern, cum vede plafonarea sporurilor pentru condiții vătămătoare, prevăzută în proiectul de ordonanță aflat în discuția Executivului.



Despre poziția PSD cu privire la reducerea sporurilor, el a menționat că în momentul de față se vorbește despre acest proiect de ordonanță, care vine cu un prim pachet de măsuri.

'Ceea ce este principial, corect și agreat la nivelul întregii majorități este faptul că e nevoie de o analiză serioasă pe tot ce înseamnă salarizare în mediul public, pentru că astăzi avem diferențe chiar duble, pe aceeași poziție în organigramă, în diferite instituții și ministere', a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, în acest moment este în discuție actul normativ privind sporurile, urmând ca toate acele 'inegalități și inechități să fie echilibrate în baza unor date foarte clare referitoare la nivelul de salarizare în administrare'.




 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 178 / 9870
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...