ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Investiţiilor: Procurorii şi structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele cu finanţare europeană

09 Februarie 2026   |   Agerpres

Potrivit acestuia, MySMIS este sistemul în care se regăsesc toate datele relevante despre proiectele de coeziune finanţate din fonduri europene: beneficiari, contracte, plăţi, indicatori, stadiu de implementare.

 
 
Instituţiile naţionale şi europene de integritate vor putea analiza fără intermedieri datele referitoare la proiectele cu finanţare europeană, pentru a preveni şi sancţiona eventualele fraude, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

"E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) prin care aceste instituţii primesc acces direct şi complet în baza de date MySMIS cu proiectele finanţate din bani europeni, gestionată de ministerul pe care îl conduc. Orice suspiciune de fraudă sau o neregulă într-un proiect finanţat din bani europeni poate fi acum investigată fără nicio întârziere sau încetinire birocratică. Anchetatorii au la dispoziţie traseul complet al banilor: de la contractare până la ultima plată. Asta înseamnă anchete mai rapide, mai bine fundamentate şi, mai ales, un control mai bun al banilor publici", a scris Pîslaru într-o postare pe Facebook.


Potrivit acestuia, MySMIS este sistemul în care se regăsesc toate datele relevante despre proiectele de coeziune finanţate din fonduri europene: beneficiari, contracte, plăţi, indicatori, stadiu de implementare.

"De acum înainte, procurorii şi structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu aceste proiecte, fără intermedieri, fără întârzieri şi fără opacitate administrativă. Banii europeni sunt bani publici, iar fiecare euro furat sau folosit incorect înseamnă mai puţine spitale, mai puţine şcoli, mai puţină infrastructură pentru oameni. Cine lucrează corect va avea în continuare sprijinul statului; cine încearcă să fure va avea în faţă un stat care cooperează strâns cu instituţiile naţionale şi europene de integritate. Ca ministru, nu mă interesează doar câţi bani absorbim, ci şi cum îi folosim. De aceea am insistat ca MIPE să deschidă complet datele către instituţiile care au misiunea de a investiga frauda cu fonduri europene: EPPO (Parchetul European, n.r.), DNA şi DLAF", a punctat Pîslaru.

Ministrul a subliniat că aceasta este direcţia pe care intenţionează să o consolideze în continuare, prin creşterea transparenţei, întărirea controlului acolo unde este necesar şi aplicarea unei politici de "toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudă cu fonduri europene".

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 134 / 10549
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...