ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nanu (MF): Evitarea unui downgrade e un obiectiv de ţară

12 Iunie 2025   |   Agerpres

El a explicat că managerii de fonduri pot să cumpere obligaţiuni emise de România pentru că sunt din categoria investment grade. De asemenea, menţinerea rating-urilor este o "supapă foarte mare nu doar de finanţare, dar potenţial şi de reducere a costurilor de finanţare".

 
 
Evitarea unui downgrade din partea agenţiilor de rating este un obiectiv de ţară, susţine directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, el menţionând că ratingul suveran e o referinţă pentru orice emitent din această piaţă.

"Acesta e un subiect foarte hot în zilele de azi şi mă bucur că e aşa. Cred că e mult mai mare conştientizarea asupra răului care se face dacă ajungem la un downgrade, la un grad neinvestiţional. Cel puţin rolul nostru, la MF, a fost să împărţim în toate direcţiile materiale cu riscurile din punctul acesta de vedere (...) Şi, într-un fel, este bine că au venit cumva la timp warning-urile agenţiilor de rating prin acele perspective negative. Dacă ne aducem amintim, a venit Fitch în decembrie. Imediat a fost o reacţie politică. S-a promovat acea ordonanţă de urgenţă care, dacă nu era adoptată atunci, în ultima zi a anului, era dezastru, aş spune. Acum, căderea acesta de la investment grade la non-investment grade nu e o decizie uşoară nici pentru agenţiile de rating. Adică nu e uşor să iei un emitent de la investment grade. E mult mai uşor să iei un emitent de la AA la A+, de exemplu. Pentru că în momentul acela sunt clar portofolii şi portofolii care sunt expuse foarte mult pe noi, România, în momentul de faţă şi care ne cumpără în mod constant, care sunt portofolii dedicate investment grade", a spus Ştefan Nanu, la Profit- Piaţa de Capital.forum, eveniment organizat de Profit.ro, întrebat despre trecerea de la un nivel investiţional la unul neinestiţional.


El a explicat că managerii de fonduri pot să cumpere obligaţiuni emise de România pentru că sunt din categoria investment grade. De asemenea, menţinerea rating-urilor este o "supapă foarte mare nu doar de finanţare, dar potenţial şi de reducere a costurilor de finanţare".

"Practic, aceasta înseamnă: acele portofolii nu vor putea să ne mai cumpere. Mai mult, vor fi anumiţi investitori care îşi vor face strategii de exit. Unii sunt foarte expuşi, încă o dată, alţii sunt mai puţin expuşi şi normal că o strategie de exit e mai uşoară, dar o strategie sau strategii cumulate de exit e normal că îţi pun presiune asupra curbei de randamente care şi aşa este destul de sus. Dacă ne uităm, oricum curbele s-au ajustat după ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în favoarea noastră, în sensul că atât spread-urile cât şi randamentele s-a dus în jos, dar e clar, după părerea mea, evitarea acestui downgrade e un obiectiv de ţară, aş putea spune. Şi nu e doar pentru că este legat de costul de finanţare suveran, toţi ceilalţi emitenţi din piaţa noastră se raportează la costul suveran", a declarat Ştefan Nanu.

Oficialul MF a subliniat că o companie de stat care intenţionează să emită obligaţiuni se raportează la acesta şi a precizat că ratingul suveran e un benchmark pentru orice emitent din această piaţă.

Totodată, el a afirmat că există un dialog constant cu agenţiile de rating, iar în ultimul timp acesta s-a intensificat.

"S-au spus tot felul de lucruri, "domnule, că nu mai au răbdare", că "o să ne dea downgrade". Nu, ele o să facă lucrurile într-un mod normal şi raţional, adică vor aştepta să vadă guvernul nou, să vadă pachetul de politici şi îşi vor face evaluarea. Au o comunicare şi ei permanentă cu Comisia Europeană, de exemplu. Deci, Fitch este primul schedule date. Deci e dată care e transparent comunicată în mediul lor investiţional, 15 august, o să-i avem şi în vizită la Bucureşti în curând. Apoi avem în fiecare lună. Avem Moody's şi Standard & Poor's, septembrie-octombrie, deci sunt una după alta. De asta cred că e extrem de important ca acest pachet fiscal practic să ne aducă pe trendul care-l agreasem cu Comisia, de ajustare fiscală. Să fie practic un feedback pozitiv dinspre Comisie", a mai declarat Ştefan Nanu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12 / 9630
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a oferit consultanță companiei germane de tehnologie cbs în achiziția diviziei SAP a SkyConsult | Cristina Daianu (Partener): ”A fost o tranzacție deosebit de dificilă. Proiectul a combinat elemente brownfield și greenfield”
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Activitate intensă în practica de Employment de la NNDKP, firmă cu una dintre cele mai mari și performante echipe de avocați specializați în oferirea de asistență juridică pe întregul spectru de aspecte de Dreptul Muncii, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Roxana Abrașu (Partener): ”Avem situații care presupun complexitate prin anvergura și impactul global adus, dar și situații unde se ridică subiecte diverse sau sensibile ce trebuie gestionate cu prudență pentru a asigura că sunt abordate ținând cont de numeroasele reglementări aplicabile și se finalizează cu luarea măsurilor corespunzătoare”
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...