Nicu Marcu: ASF are ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare
23 Septembrie 2020 Agerpres
Nicu Marcu a menţionat că elaborarea unei strategii naţionale pentru piaţa de capital este unul dintre proiectele importante pe care Autoritatea, în parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice, îl promovează pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate tipurile de investitori.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, a afirmat preşedintele Autorităţii, Nicu Marcu, în mesajul transmis la Summit-ul Administratorilor de Fonduri din România.
"Înainte de toate, trebuie să salut şi cu această ocazie câştigarea de către BVB a statutului de piaţă emergentă. Pentru economia românească şi pentru piaţa de capital autohtonă se deschid astfel noi perspective, concrete, pentru dezvoltarea economiei româneşti. Piaţa de capital trebuie să ajungă un motor al economiei care oferă sursă de finanţare companiilor, precum şi un loc de investiţii pentru societăţile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii, ceea ce poate conduce în mod direct şi indirect la creşterea economică a României. Subliniez şi astăzi că Bursa de Valori Bucureşti trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul sud-est european. Pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obţine prin oferirea de active de calitate, printr-o implicare mai activă a statului român la dezvoltarea acestui sector financiar", a precizat preşedintele ASF. Mesajul său a fost prezentat de Directorul Direcţiei de Comunicare şi Relaţii Interinstituţionale al Autorităţii, Daniel Apostol.
Nicu Marcu a menţionat că elaborarea unei strategii naţionale pentru piaţa de capital este unul dintre proiectele importante pe care Autoritatea, în parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice, îl promovează pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate tipurile de investitori.
"Reamintesc totodată că Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase. Este însă un moment bun să vă spun că Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează modul în care tehnologia a transformat produsele şi serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu", a subliniat Marcu.
În opinia sa, într-un context macroeconomic global, dar şi european greu încercate de incertitudini, stabilirea unor condiţii favorabile, mai puţin birocratice şi mai puţin costisitoare, pentru fondurile de investiţii şi pentru consumatori, poate ajuta această industrie să se dezvolte, cu impact pozitiv şi asupra altor segmente ale pieţei financiare.
Dintre segmentele pieţei de capital, în ultimii ani, piaţa organismelor de plasament colectiv a avut o dezvoltarea mai accelerată şi s-a bucurat de o creştere importantă a activelor administrate pe termen lung, în ciuda turbulenţelor generate de contextul COVID-19, a arătat el. Deşi piaţa este încă dominată de fondurile de instrumente cu venit fix, lipsindu-i gradul de sofisticare şi diversitatea de produse de acumulare şi investire întâlnite pe pieţele mai dezvoltate, trebuie scoasă în evidenţă importanţa industriei fondurilor de investiţii în procesul de economisire, mai ales în condiţiile unui mediu financiar caracterizat de rate scăzute ale dobânzilor.
"Un alt element important, care poate duce la dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii este creşterea gradului de incluziune financiară. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează şi modul în care tehnologia a transformat produsele şi serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu care să ajute la dezvoltarea pieţelor financiare nebancare prin diversificarea produselor şi prin posibilitatea utilizării celor mai noi tehnologii. Prin acest demers ne dorim să ne asigurăm că atât persoanele fizice, cât şi micile afaceri pot beneficia de servicii financiare accesibile şi eficiente. Acestea fiind spuse, urez mult succes tuturor investitorilor din România", a mai spus preşedintele ASF, Nicu Marcu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9752 / 10883 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





