Niculescu (Ministerul Energiei): România poate să facă faţă reducerii cu 15% a consumului de gaze; sunt flexibilităţi
27 Iulie 2022 Agerpres
Întrebat dacă în România s-ar impune această reducere de 15% voluntară, Niculescu a precizat că "fiecare este liber să procedeze cum consideră, atât timp cât este vorba de o acţiune voluntară".
Secretarul de stat George Niculescu din Ministerul Energiei a dat asigurări că România poate să facă faţă reducerii cu 15% a consumului de gaze, recomandată de UE, menţionând că în prezent este vorba de o acţiune voluntară şi că există "nişte flexibilităţi" care se iau în calcul la această reducere, cum ar fi gradul de umplere a depozitelor şi consumul industriei non-energetice.
"România a susţinut întotdeauna independenţa energetică, ne-am dorit întotdeauna şi ne dorim în continuare diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi cu energie electrică. De aceea, această reducere voluntară, practic, în situaţia în care se află România astăzi, din punctul meu de vedere, cred că România poate să facă faţă la această reducere voluntară. Sunt nişte flexibilităţi care se iau în calcul la această reducere, în sensul în care avem gradul de umplere al depozitelor, acest grad de umplere (...) poate reduce din obligaţia de reducere de 15% şi, de asemenea, este luat în considerare şi consumul industriei non-energetice, aşa cum este el prezentat pe site-ul Eurostat, iarăşi o cantitate de gaze naturale care se poate reduce din acest procent de 15%", a afirmat Niculescu, după şedinţa de guvern.
Întrebat dacă în România s-ar impune această reducere de 15% voluntară, Niculescu a precizat că "fiecare este liber să procedeze cum consideră, atât timp cât este vorba de o acţiune voluntară".
"Fiind o acţiune voluntară, nu este o obligaţie deocamdată, dacă situaţia o va impune, atunci se transformă într-o obligaţie. Eu cred că, indiferent de cantitatea de gaze naturale pe care o avem înmagazinată, indiferent că aceasta este medie, din punctul meu de vedere, întotdeauna am făcut-o şi o voi face, într-un mod cât se poate de respectuos, am îndemnat şi voi îndemna la consumul responsabil de energie electrică şi de gaze naturale. Fiind o acţiune voluntară, fiecare este liber să procedeze aşa cum doreşte", a mai spus Niculescu.
Potrivit acestuia, până la 31 octombrie va fi modificat Regulamentul care prevede planul de urgenţă, rolul şi responsabilităţile întreprinderilor care activează în domeniul gazelor naturale din România, activităţile individuale ale entităţilor implicate în prevenirea situaţiilor de criză.
"În momentul de faţă, consumatorii casnici, IMM-urile, infrastructura critică şi producătorii de energie termică nu vor fi afectaţi de această reducere a consumului. În urma actualizării regulamentului, la care avem termen până pe 31 octombrie să o facem, în urma discuţiilor pe care le vom avea cu tot ce înseamnă mari consumatori de energie electrică, gaze naturale, cu sectorul energetic, vom stabili, prin modificarea regulamentului, efectiv cum se vor face aceste reduceri de gaze. Ele, în principiu, se vor face proporţional până la suportabilitatea tehnică a echipamentelor care sunt aferente acestor companii consumatoare de gaze naturale, în aşa fel încât aceste instalaţii consumatoare de gaze naturale să nu fie afectate negativ din punct de vedere tehnic, nu ştiu, printr-o scădere bruscă a consumului de gaze", a mai precizat secretarul de stat.
Întrebat dacă Guvernul va cere companiilor să reducă consumul de la 1 august, Niculescu a reiterat că nu este o măsură obligatorie la nivelul UE.
"Având în vedere că nu este instituită o obligaţie, Guvernul nu poate interveni şi să solicite imperativ acest lucru vreunui grup de firme sau companii de la 1 august. Vă confirm lucrul acesta şi vă repet faptul că dacă o companie doreşte să facă lucrul acesta în mod voluntar, poate să o facă. În momentul de faţă nu este instituită niciun fel de obligaţie în sensul acesta. (...) Decizia de ieri adoptată la Bruxelles prevede că în cazul instituirii stării de alertă la nivel european, această măsură devine obligatorie şi atunci, pe baza regulamentului care va fi modificat, se va reduce consumul de gaze naturale într-un mod proporţional, în aşa fel încât să nu fie afectate echipamentele companiilor producătoare", a subliniat el.
Potrivit secretarului de stat, o recomandare de consum eficient al energiei electrice sau a gazelor naturale este "un lucru de bun simţ"
"Lucrurile astea le fac la mine acasă. Sunt lucrurile, aşa cum am spus, de bun simţ, am mai spus şi anul trecut cred: să stingi lumina în camera în care nu stai, să îţi setezi temperatura ambientală într-un mod în care nu trebuie să sufere nimeni de frig sau să stea prea mult în căldură, dar în modul în care consumul tinde să scadă, cred că este un lucru bun de făcut", a mai spus acesta.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un plan de reducere coordonată a consumului de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4794 / 10682 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





