Nicuşor Dan:Licitaţia pentru studiul ce va sta la baza Planului Integrat de Calitate a Aerului va fi lansată în această săptămână
16 Septembrie 2021 Agerpres
Acesta s-a declarat optimist în privinţa faptului că Primăria Municipiului Bucureşti va obţine acordul de administrare a Parcului Natural Văcăreşti de la Autoritatea Naţională pentru Arii Protejate, în baza depunerii unei solicitări în acest sens.
Bucureştiul are restanţe pe mediu, iar în această săptămână vom lansa o licitaţie pentru realizarea unui studiu care să fie baza elaborării Planului Integrat de Calitate a Aerului, a declarat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, la ediţia a IX-a a conferinţei "Cities of Tomorrow".
"Mă preocupă subiectul de a face din Bucureşti un oraş verde. Avem nevoie de colaborare cu mediul privat şi, prin intermediul Camerei de Comerţ Româno - Germane, sperăm ca anunţurile noastre pentru achiziţii publice de diverse lucrări să ajungă către cât mai multe companii interesate. Din păcate, Bucureştiul are restanţe care vin din trecut şi pe care trebuie să le adresăm cu prioritate fără să neglijăm tot ce înseamnă tehnologie şi oraş al viitorului. În ceea ce priveşte strategia pentru un oraş verde, a fost în consultare publică şi lansăm chiar săptămâna aceasta o licitaţie pentru studiul care să fie bază pentru Planul Integrat pentru Calitatea Aerului. Înainte de a elabora planul de măsuri prin care să îmbunătăţim calitatea aerului, avem nevoie de un studiu care să ne spună care sunt principalii poluatori, unde sunt ei, care este ponderea fiecăruia în poluarea aerului din Bucureşti. Am fi foarte fericiţi dacă, în urma acestui proces de achiziţie pe care îl vom lansa săptămână asta, o firmă foarte serioasă, europeană, va face această analiză pentru Bucureşti", a spus Dan.
Acesta s-a declarat optimist în privinţa faptului că Primăria Municipiului Bucureşti va obţine acordul de administrare a Parcului Natural Văcăreşti de la Autoritatea Naţională pentru Arii Protejate, în baza depunerii unei solicitări în acest sens.
"Pe chestiuni care ţin strict de calitatea aerului, vreau să menţionez faptul că am depus şi sunt foarte optimist că o să obţinem de la Autoritatea Naţională pentru Arii Protejate administrarea Parcului Natural Văcăreşti, o uriaşă oportunitate pentru Bucureşti de mediu, dar şi turistică. Poate să devină un simbol al oraşului. Asta depinde de finanţarea din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n. r). Avem un proiect care se numeşte 'Plămâni verzi pentru Bucureşti' şi care înseamnă pur şi simplu plantarea a sute de mii de arbori în zone care o permit, inclusiv în alveolele de pe drumurile publice. Tot legat de mediu şi de verde, anul acesta a fost primul an în care nu s-a mai toaletat sălbatic în Bucureşti, în baza acelor avize generale pe care Primăria Generală le dădea şi administraţiile domeniului public ale sectoarelor le executau fără niciun fel de specialist", a explicat edilul Capitalei.
AHK România organizează, joi, în sistem hibrid, o nouă ediţie a conferinţei Cities of Tomorrow, cu tema "Cities in Dialogue II: New Green for New Generations".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7078 / 10769 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





