Participarea la licitații trucate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene clarifică durata unei astfel de încălcări
12 Martie 2021 Georgiana Bădescu (partner) și Mona Banu (senior attorney at law) - Schoenherr și Asociații SCA
Hotărârea CJUE aduce mai multă certitudine juridică cu privire la durata unei fapte anticoncurențiale de trucare a unei proceduri de licitație, fiind de referință și pentru autoritățile și instanțele naționale.
| |
Într-o hotărâre recentă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene ("CJUE") a adus clarificări cu privire la durata unei încălcări a regulilor de concurență sub forma trucării licitațiilor. Astfel, s-a reținut că, în analizarea unor astfel de cazuri, autoritățile de concurență trebuie să considere că durata încălcării nu include și durata de derulare a contractului de achiziție publică rezultat din licitația trucată. Totodată, hotărârea are impact și asupra nivelului amenzilor aplicabile și a termenului de prescripție al dreptului autorităților de concurență de a sancționa astfel de practici.
Contextul cauzei
Hotărârea CJUE survine în contextul unei întrebări preliminare a Curții Administrative Supreme din Finlanda.
Contextul cauzei
Hotărârea CJUE survine în contextul unei întrebări preliminare a Curții Administrative Supreme din Finlanda.
Cauza care a generat această întrebare preliminară privește o înțelegere între companiile Empower, pe de o parte, și Eltel Group și Eltel Networks, pe de altă parte, manifestate cu ocazia unor întâlniri în cadrul cărora au fost discutate estimări de prețuri, marje și alocări de contracte referitoare la achiziții de linii de transport al energiei electrice. Aceste discuții s-au materializat în cadrul licitației organizate în anul 2007 de Fingrid, operatorul rețelei de transport al energiei electrice din Finlanda.
În urma investigației efectuate de autoritatea de concurență din Finlanda, aceasta a constatat că Empower și Eltel au participat la o înțelegere unică și continuă. Înțelegerea menționată ar fi început, cel târziu, în luna octombrie 2004 și ar fi continuat, fără întrerupere, cel puțin până la data ultimei plăți efectuate de Fingrid pentru prețul lucrărilor de construcție în cauză.
Eltel a contestat în instanță decizia autorității de concurență, susținând că durata încălcării regulilor de concurență nu se poate întinde dincolo de momentul depunerii ofertei la licitație sau, cel târziu, momentul semnării contractului de achiziție publică. În esență, compania a arătat că nici ritmul de avansare a lucrărilor, nici calendarul plăților aferente acestora nu ar avea incidență asupra concurenței pe piața relevantă, întrucât acești factori nu ar mai modifica prețul convenit anterior între participanții la procesul de licitație.
Hotărârea CJUE
Hotărârea CJUE clarifică practica neunitară a autorităților naționale de concurență în domeniu, care în unele cazuri au reținut ca durată a încălcării pentru licitațiile trucate întreaga durată de derulare a contractului de achiziție publică, adică durata lucrărilor publice și a efectuării plății de către beneficiar.
Cu toate acestea, CJUE a subliniat distincția dintre efectele restrictive ale înțelegerii, care constau în limitarea artificială a opțiunilor beneficiarului și a posibilității acestuia de a obține lucrările respective în condiții concurențiale, și efectele economice mai largi, prejudiciabile pentru beneficiar și consumatori. Deși, urmare a manipulării procedurii de achiziție publică, beneficiarul lucrărilor respective ajunge să plătească prețuri mai mari, aceasta reprezintă doar o consecință a înțelegerii anticoncurențiale, iar nicidecum o dovadă că respectivul comportament ar fi continuat și după încheierea contractului de lucrări de linii de transport al energiei electrice.
Prin urmare, durata încălcării în cauza apreciată de CJUE corespunde perioadei scurse până la data semnării contractului încheiat între întreprinderea menționată (Eltel) și autoritatea contractantă în temeiul ofertei concertate.
Principalele consecințe ale hotărârii CJUE
Dincolo de litigiul din Finlanda, miza acestei hotărâri este de a clarifica faptul că efectele economice ale unei înțelegeri de trucare a unei licitații nu ar trebui incluse în durata reținută. Mai departe, nivelul amenzii nu poate fi mărit în mod artificial pentru durata persistenței efectelor economice.
De asemenea, termenul de prescripție care afectează dreptul autorităților de concurență de a sancționa astfel de practici începe să curgă de la momentul încetării practicii, în cazul de față acesta fiind momentul semnării contractului de achiziție publică, în baza ofertei anticoncurențiale. În mod evident, hotărârea CJUE limitează în practică posibilitatea autorităților de concurență de a investiga înțelegeri de trucare a licitațiilor convenite cu mai mult timp în urmă.
Trebuie avut în vedere că, în practica sa anterioară, Consiliul Concurenței din România a ajuns la o concluzie asemănătoare cauzei analizate de CJUE. Astfel, Consiliul Concurenței a reținut că fapta de trucare a licitațiilor este o faptă care încetează la momentul derulării procedurilor de achiziție publică.
Concluzii
Hotărârea CJUE aduce mai multă certitudine juridică cu privire la durata unei fapte anticoncurențiale de trucare a unei proceduri de licitație, fiind de referință și pentru autoritățile și instanțele naționale. În același timp, hotărârea în cauză obligă autoritățile de concurență să urgenteze detectarea și investigarea licitațiilor trucate, astfel încât companiile participante să poată fi trase la răspundere, iar persoanele prejudiciate să își poată exercita dreptul de recuperare a prejudiciilor suferite.
Articol scris de: Georgiana Bădescu (partner) și Mona Banu (senior attorney at law), avocați specializați în dreptul UE și dreptul concurenței în cadrul Schoenherr și Asociații SCA
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8613 / 10741 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





