
Preşedintele AmCham: Proiectul de ţară al României este incomplet fără intrarea în Schengen
17 Noiembrie 2022
AgerpresPotrivit preşedintelui AmCham, România vrea să contribuie la dezvoltarea şi la creşterea economică a Uniunii Europene, precum şi la îmbunătăţirea securităţii acesteia.
Proiectul de ţară al României, din ultimii 30 de ani, este incomplet fără intrarea în Schengen, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România).
"În cei 30 de ani şi ceva de democraţie în România, ţara noastră a avut un singur proiect de ţară pe care a reuşit să şi-l urmeze cu adevărat: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Acest proiect de ţară este incomplet fără integrarea în Schengen şi, de aceea, vă rog să ţineţi cont de acest lucru. Vreau să felicit atât Preşedinţia, atât Guvernul României, cât şi Parlamentul pentru eforturile susţinute, constante şi coerente pe care le-au făcut în ultima decadă pentru ca România să atingă acest obiectiv. Investitorii americani care au prezenţă în România au tot interesul ca bunurile care sunt produse în România să ajungă cât mai repede la clienţii lor, atât din Uniunea Europeană, cât şi din restul lumii. Să nu uităm că, într-o perioadă plină de incertitudini geopolitice, dar şi de distorsiuni la nivelul lanţurilor de aprovizionare, ce modalitate mai bună de a asigura depăşirea lor cu succes, în interesul tuturor, este decât aceea de a asigura un transport liber al bunurilor în cadrul Uniunii Europene şi nu numai", a punctat Simion.
Potrivit preşedintelui AmCham, România vrea să contribuie la dezvoltarea şi la creşterea economică a Uniunii Europene, precum şi la îmbunătăţirea securităţii acesteia.
"Nu mai târziu de luni am venit din Grecia în ţară şi vreau să vă spun că a fost uimitor să văd că la graniţa atât dintre Grecia şi Bulgaria, cât şi dintre Bulgaria şi România, au fost zece maşini şi am stat aproape o oră în vamă. Faptul că am stat o oră în vamă contează mai puţin. Dar acolo, în vamă, între Bulgaria şi România, era un trailer cu un tanc care a trebuit să dea înapoi din border control, pentru că îi lipseau anumite hârtii... Atunci când noi vorbim de un conflict care poate oricând să izbucnească şi să implice nu numai România şi toate ţările membre ale NATO şi toate ţările Uniunii Europene, e cu atât mai important ca acest transfer de bunuri, de servicii, de echipamente să se facă în maniera cea mai rapidă cu putinţă. Acesta este motivul pentru care noi, membrii Camerei de Comerţ Americane, în numele investitorilor americani prezenţi în România şi ai investitorilor europeni prezenţi România şi membri ai AmCham, susţinem cu tărie că România merită în Schengen", a precizat Ionuţ Simion.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) organizează, joi, o conferinţă de presă ce are ca temă aderarea României la zona Schengen şi impactul benefic pe care aceasta îl va genera pentru dezvoltarea pieţei interne, inclusiv prin crearea de avantaje suplimentare pentru economiile tuturor statelor membre.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3410 / 9928 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...