
Prolemn:Evoluţiile de pe piaţa lemnului de foc vor duce la diminuarea resursei de materie primă pentru industria de prelucrare
04 Noiembrie 2021
AgerpresConform AIL - Prolemn, la preţurile actuale din piaţă pentru lemnul de foc, încălzirea cu lemne este de 2,5 până la cinci ori mai ieftină decât cea pe gaze.
Evoluţiile explozive de pe piaţa lemnului de foc au efecte negative pentru întreaga piaţă de profil şi vor duce la diminuarea suplimentară a resursei de materie primă pentru industria de prelucrare, avertizează reprezentanţii Asociaţiei Industriei Lemnului (AIL) - Prolemn, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
"Resursa preţioasă pentru prelucrare este deturnată către lemn de foc şi producţia pentru energie, în timp ce potenţiale surse de biomasă sunt în continuare excluse prin supra-reglementare şi subfinanţare. Avem o criză de resursă şi o explozie a preţurilor la energie şi la gaze. Preţul gazelor a ajuns la 120 de euro pentru echivalentul energetic 1 MWh, ba chiar sunt semnalate preţuri de retail la consumator spre pragul de 150 de euro/MWh. Avem şi o creştere aproape proporţională a preţurilor lemnului de foc. Dar de ce avem şi deficit de resursă de lemn? De ce nu este lemn în piaţă ? Cum este legată piaţa energiei de piaţa lemnului? În Europa, 60% din resursa de lemn este folosită în diferite forme pentru producţia de energie, iar acest procent este probabil chiar şi mai mare în România prin: consumul de lemn de foc al populaţiei - peste 3,5 milioane de gospodării folosesc lemnul, sectorul energiei termice şi electrice din biomasă, consumul de bricheţi şi peleţi, consumul intern al industriei lemnului, care foloseşte energie termică pentru uscarea cherestelei, în special", apreciază sursa citată.
Conform AIL - Prolemn, la preţurile actuale din piaţă pentru lemnul de foc, încălzirea cu lemne este de 2,5 până la cinci ori mai ieftină decât cea pe gaze.
"Producţia de energie este o formă de utilizare a lemnului şi este normal ca preţul lemnului să fie conectat la piaţa energiei. Problema pentru industria lemnului apare în momentul în care resursa pentru prelucrare industrială începe să meargă în lemn de foc sau lemn pentru energie. Cu pierderi enorme pentru PIB-ul României şi balanţa comercială valutară a României. Raportat la puterea calorică, o tonă de biomasă lemnoasă echivalează cu 2 până la 4,2 MWh, în funcţie de specia şi umiditatea lemnului. Dacă biomasa lemnoasă este sub forma peleţilor sau brichetelor, poate ajunge la 4,8 MWh echivalent energetic. La preţurile actuale din piaţă pentru lemnul de foc - în medie de 500 de lei/tonă - încălzirea cu lemne este de 2,5 până la 5 ori mai ieftină decât cea pe gaze! Utilizarea peleţilor şi brichetelor, cu randamente energetice maximale, chiar la preţuri de 1.200 lei/tonă încă este de două ori mai ieftină decât aceeaşi energie din utilizarea gazelor", susţin reprezentanţii asociaţiei de profil.
În viziunea preşedintelui Prolemn, Cătălin Tobescu, piaţa internă din România va plăti măsurile legislative nefundamentate luate în ultimii ani pentru domeniul pădurilor şi lipsa investiţiilor.
"Este o furtună perfectă. Este preţul lemnului în România mare sau mic? Dacă ne uităm la piaţa buşteanului în Europa, preţul este foarte mare. Dacă ne uităm la preţurile gazului şi ale energiei în România, preţul este mic! Piaţa internă din România va plăti - prin preţul lemnului de foc şi al materialelor de construcţii din lemn - măsurile legislative nefundamentate luate în ultimii ani pentru domeniul pădurilor şi lipsa investiţiilor. O dublă pierdere, suportată de populaţie prin preţul lemnului de foc, şi de industria lemnului din România, prin lipsa resursei şi preţuri care scot produsele româneşti de pe piaţă", a spus Tobescu.
Asociaţia consideră că, în acest moment, categorii extinse de biomasă, precum resturi rămase din exploatare, lemnul subţire provenit din lucrări de îngrijire sau biomasa lemnoasă din import, nu se pot folosi în producţia de energie.
"Există piedici birocratice de evaluare şi transport a masei lemnoase prin SUMAL pentru vegetaţia din spaţii verzi, pomicultură, culturi energetice etc. Rezultatul este restrângerea ofertei şi creşterea concurenţei pe puţina resursă de calitate folosită şi de industria plăcilor. Pentru peleţi şi brichete a rămas foarte puţină resursă, ceea ce a dus la oprirea multor capacităţi de producţie. La nivel naţional, un alt factor de presiune uriaş este restrângerea ofertei de masă lemnoasă prin blocarea amenajamentelor silvice pentru realizarea evaluărilor de mediu şi piedicile puse de SUMAL la evaluarea masei lemnoase de pe micile proprietăţi şi vegetaţia masei lemnoase. Piedici care scot resursa din piaţă şi creează deficite artificiale", sunt de părere reprezentanţii Prolemn.
Aceştia susţin că explozia preţurilor lemnului de foc pune presiune pe disponibilitatea şi preţurile resursei de lemn pentru industrie.
"Preţurile resursei în România, de 120 - 140 de euro/mc la buşteanul de gater din răşinoase şi respectiv către 120 de euro/mc la cel de fag, sunt cu cel puţin cu 20 - 40% peste preţurile pieţelor internaţionale din Europa, lovind în competitivitatea industriei şi conducând la reduceri de capacităţi de producţie. La un preţ de peste 500 de lei/mc pentru lemnul de foc, buşteanul de gater din fag merge direct în lemn de foc: nu se mai face sortare. Foarte multe composesorate şi UAT-uri direcţionează prioritar resursa direct către lemn de foc - vorbim de resursa de pe două milioane de hectare de pădure. Fără sortare", apreciază organizaţia.
Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit care promovează utilizarea sustenabilă a lemnului provenit din păduri gestionate durabil în diferite aplicaţii industriale. Constituită în anul 2020, organizaţia numără, în prezent, peste 30 de membri, companii din industria de prelucrare a lemnului.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5937 / 9996 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...