ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România are nevoie de o legislaţie îmbunătăţită şi predictibilă în domeniul energiei pentru a atrage investitorii (vicepreşedinte RWEA)

14 Februarie 2023   |   Agerpres

El a subliniat că în România este nevoie de mai multe firme specializate în construcţia parcurilor eoliane sau solare, dar şi de specialişti în aceste domenii.

 
 
România trebuie să îmbunătăţească legislaţia în domeniul energiei iar aceasta să nu mai fie schimbată de multe ori pentru a atrage investitorii, a afirmat, marţi, Adrian Borotea, vicepreşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), într-o conferinţă de specialitate.

El a subliniat că anul trecut au fost cel puţin şapte schimbări legislative în zona de energie, în general şi, în mod special, în zona de energie regenerabilă.

"Toată lumea îşi doreşte o legislaţie stabilă şi predictibilă. Anul trecut, am avut cel puţin şapte schimbări legislative în zona aceasta de energie în general şi, în mod special, în energie regenerabilă. Atunci, investitorii compară cu ce se întâmplă în celelalte ţări şi chiar în celelalte continente. Investitorii deja nu îşi mai pun problema dacă investesc în energie în România sau în Uniunea Europeană sau în America de Sud. Unii dintre ei se gândesc: mai investesc în energie sau merg în infrastructură sau în cine ştie ce comerţ cu lucruri? Atunci, pentru a convinge investitorii şi a-i determina să rămână în energie, să rămână în România, trebuie să îmbunătăţim legislaţia, câte un pic, dar să fie predictibil, să nu o mai schimbăm de aşa multe ori", a menţionat Adrian Borotea, la dezbaterea online "Energia eoliană, parte din mixul de energie curată al României", organizată de Asociaţia Energia Inteligentă.


El a subliniat că în România este nevoie de mai multe firme specializate în construcţia parcurilor eoliane sau solare, dar şi de specialişti în aceste domenii.

"Firmele care sunt în stare să facă de la zero sau dintr-o anumită fază sau numai pentru o anumită fază construcţia unui parc eolian sau solar sunt din ce în ce mai puţine - şi firmele acestea au din ce în ce mai puţini specialişti pentru că investiţiile, o lungă perioadă de timp, au bătut pasul pe loc - şi oportunităţi în alte ţări s-au ivit, probabil cu salarii mai bune - şi atunci mulţi dintre specialişti au plecat şi este foarte greu să se întoarcă. Atunci, ca şi în alte domenii, în comerţ, în construcţii au apărut foarte mulţi asiatici care, Doamne fereşte, sunt oameni buni, poate sunt şi specialişti, dar trebuie să îşi dobândească o carte de vizită pe termen mediu şi lung, astfel încât să nu ne jucăm cu focul - adică să nu reuşim să facem lucruri care mâine - aţi văzut în Turcia - se pot dărâma", a adăugat Adrian Borotea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3962 / 10813
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...