ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Situaţia nu este atât de rea în zona contrucţiilor | Cristian Erbaşu (FPSC): Se aşteaptă foarte mult de la stat, iar privatul este extrem de prudent în momentul de faţă

16 Iulie 2020   |   AGERPRES

Preşedintele FPSC a susţinut că ideea conform căreia există forţă de muncă în construcţii este una falsă.

 
 
Situaţia nu este chiar atât de rea în zona contrucţiilor, în momentul de faţă, dar într-o perspectivă mai apropiată, până în primăvara anului viitor, lucrurile pot fi puţin mai delicate, a afirmat, joi, la conferinţa Bursa pe tema investiţiilor şi achiziţiilor publice în pandemie, Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

"Din multe puncte de vedere, în zona construcţiilor, putem spune că situaţia nu este chiar atât de rea, însă dacă ne uităm un pic într-o perspectivă apropiată - toamna acestui an, primăvara anului următor - lucrurile pot fi puţin mai delicate, în sensul că sunt destul de multe construcţii care se vor finaliza şi destul de puţine şantiere care aud că vor începe activitatea în următoarea perioadă. Este evident că există o oarecare reticenţă. Se aşteaptă foarte mult de la stat, iar privatul este extrem de prudent în momentul de faţă. Statul promite, e adevărat, dar e o mare diferenţă între ceea ce promite şi ceea ce face cu adevărat. E o perioadă de campanie iar ca orice campanie implică o exagerare a acestor promisiuni", a declarat Erbaşu.


Preşedintele FPSC a susţinut că ideea conform căreia există forţă de muncă în construcţii este una falsă.

"Prin urmare ne aşteptăm la o perioadă de adaptabilitate, la o demarare destul de greoaie a unor noi proiecte. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii din construcţii, în general, au alternative destul de rapide şi nu vor aştepta pe termen lung demararea unor proiecte. La prima vedere, ar exista oameni pe piaţa muncii în construcţii, dar e o părere falsă. Suntem într-o concurenţă la nivel de state, cine începe mai repede investiţiile, cine demarează mai repede proiecte, mai ales dacă sunt proiecte pe fonduri europene", a subliniat Cristian Erbaşu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8924 / 9806
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...