Tagliaretti (ECCC): Inteligenţa Artificială este prioritatea numărul 1 în privinţa investiţiilor, în anii următori
17 Iunie 2025 Agerpres
În viziunea lui Tagliaretti, investiţiile trebuie să genereze efecte de multiplicare pentru restul economiei.
Inteligenţa Artificială (IA) este prioritatea numărul 1 în ceea ce priveşte investiţiile şi vrem să securizăm bazele de date ce folosesc această tehnologie, a declarat, marţi, la cea de-a VII-a ediţie a evenimentului "Forumul România Digitală", directorul executiv al Centrului European de Competenţă în domeniul Securităţii Cibernetice (ECCC), Luca Tagliaretti.
"Centrul (ECCC n.r.) funcţionează de un an şi jumătate. Am venit aici anul trecut, la câteva săptămâni după numirea mea. Acum a trecut un an. Între timp, am devenit independenţi financiar, ceea ce ne permite să ne creăm propria strategie. Când spun "noi", mă refer la ECCC împreună cu statele-membre, iar România este unul dintre membrii-cheie. Este ţara numărul 1 în ceea ce priveşte proiectele finanţate prin programul nostru (...) Avem, în prezent, aproximativ 160 de proiecte, peste 1.000 de beneficiari în toată Europa şi investiţii de aproximativ 700 de milioane de euro, în principal două treimi pentru implementarea tehnologiei şi o treime pentru activităţi de cercetare, proiecte "Horizon". Pentru anul viitor, avem din nou planul de a investi 390 de milioane de euro în câteva domenii-cheie, în primul rând în tehnologii noi. Inteligenţa Artificială este prioritatea numărul 1 în ceea ce priveşte investiţiile şi vrem să securizăm bazele de date IA", a spus Tagliaretti.
"Centrul (ECCC n.r.) funcţionează de un an şi jumătate. Am venit aici anul trecut, la câteva săptămâni după numirea mea. Acum a trecut un an. Între timp, am devenit independenţi financiar, ceea ce ne permite să ne creăm propria strategie. Când spun "noi", mă refer la ECCC împreună cu statele-membre, iar România este unul dintre membrii-cheie. Este ţara numărul 1 în ceea ce priveşte proiectele finanţate prin programul nostru (...) Avem, în prezent, aproximativ 160 de proiecte, peste 1.000 de beneficiari în toată Europa şi investiţii de aproximativ 700 de milioane de euro, în principal două treimi pentru implementarea tehnologiei şi o treime pentru activităţi de cercetare, proiecte "Horizon". Pentru anul viitor, avem din nou planul de a investi 390 de milioane de euro în câteva domenii-cheie, în primul rând în tehnologii noi. Inteligenţa Artificială este prioritatea numărul 1 în ceea ce priveşte investiţiile şi vrem să securizăm bazele de date IA", a spus Tagliaretti.
Acesta a adăugat că domeniul cuantic este unul în care va fi lansat un proiect nou.
"Vrem să creăm un laborator de testare pentru algoritmi cuantici, unde companiile, IMM-urile şi industria pot veni să îşi testeze soluţiile, şi vrem să folosim tehnologia cuantică pentru a consolida hub-urile şi SOC-urile (Security Operation Center, n.r.), la nivel naţional. Investiţia secundară, prima fiind tehnologia, a doua este ceea ce numim aplicaţii transfrontaliere sau "scutul cibernetic". Acesta este un termen nu foarte utilizat, dar se referă la crearea a trei, posibil patru, hub-uri coordonate de mari dimensiuni, care vor fi folosite pentru a intercepta atacurile asupra infrastructurii critice la nivel european şi pentru schimbul de informaţii. România face parte din primul consorţiu al acestui proiect de amploare. Suntem în faza de achiziţii. Este prima dată când realizăm o achiziţie comună, deci este foarte complex. S-ar putea să avem o mică întârziere, dar vine, şi vrem să construim pe baza acestuia SOC-uri naţionale pentru ca acestea să comunice între ele", a subliniat oficialul ECCC.
În viziunea lui Tagliaretti, investiţiile trebuie să genereze efecte de multiplicare pentru restul economiei.
"Săptămâna trecută am lansat un proiect de 30 de milioane de euro pentru consolidarea sectorului sănătăţii. Vom căuta companii care să lucreze transfrontalier. În două sau trei state-membre, cu două sau trei tipuri de spitale, pentru a realiza mai întâi o analiză a lacunelor, iar apoi, pe baza acestei analize, să decidem ce tip de tehnologie vrem să folosim. Al patrulea domeniu este tehnologia cu dublă utilizare şi consolidarea Centrelor naţionale de competenţă. Aceasta este ambiţia noastră pentru 2025, 2026 şi 2027. Este un obiectiv în mişcare, deoarece ameninţările cibernetice evoluează constant. Împreună cu statele-membre, acest plan poate fi ajustat. Un apel a fost deja publicat. Un alt apel va fi lansat în septembrie sau octombrie. Investiţiile nu sunt niciodată suficiente, dar cum ne asigurăm că acestea generează efecte de multiplicare pentru restul economiei? Prin conectarea industriei, prin conectarea actorilor. Astăzi, am trimis formularul de înregistrare către NCC (Centrul Naţional de Coordonare-RO, n.r.), aşa că vom începe să înregistrăm companiile. Vrem să creăm o platformă virtuală pentru companii, pentru părţile interesate, pentru a interacţiona între ele. Acest lucru a fost în pregătire de ceva timp, dar acum este în mâinile NCC. Ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple spre sfârşitul anului 2025 şi să fie finalizat în 2026", a precizat Luca Tagliaretti.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1098 / 10734 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





