ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tanczos Barna: După o lună de la lansare, SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România în domeniu

26 Februarie 2021   |   Agerpres

Potrivit acestuia, sistemul are, la ora actuală, peste 50.000 de utilizatori, 8.000 dintre aceştia cu rol de control.

 
 
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat vineri, la Braşov, că, într-o lună de la lansare, Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în acest domeniu în România.
 
Potrivit acestuia, sistemul are, la ora actuală, peste 50.000 de utilizatori, 8.000 dintre aceştia cu rol de control.
 
"Se împlineşte încet, încet, se împlineşte o lună de la lansarea acestui sistem informatic extrem de complex şi extrem de performant care urmăreşte trasabilitatea lemnului din momentul punerii în valoare în pădure până la prima procesare. Este un sistem informatic care astăzi are peste 50.000 de utilizatori, peste 8.000 de utilizatori cu rol de control şi un sistem în care se generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii în România. Putem spune acum, după o lună de la lansare, că SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România", a declarat Tanczos Barna.
 
Acesta a mai spus că este nevoie în continuare de ajutorul publicului şi al organizaţiilor nonguvernamentale, de societatea civilă pentru a identifica transporturile ilegale de lemn, menţionând că acestea au la dispoziţie inspectorul pădurii pentru verificarea fiecărui transport pe drumurile publice.
 
"Inspectorul pădurii astăzi este un instrument mai performant decât cel precedent, oferă poze despre fiecare transport, după încheierea transportului oferă ruta GPS a transportului şi prin aceste elemente avem un control riguros pe tot ce înseamnă transport de masă lemnoasă din pădure până la prima procesare. De asemenea, SUMAL-ul a reuşit performanţa să urmărească procesarea a peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă. Am dus verificarea, controlul din pădure până la prima procesare. Cu siguranţă, fiind un sistem nou, implementare a fost la început în primele săptămâni una greoaie. Am pornit de la câteva sute de avize pe zi şi am ajuns constant săptămâna aceasta, zi de zi, la peste 16.000 de avize însumat", a adăugat Tanczos Barna.
 
Ministrul Mediului a ţinut să sublinieze că activitatea din industria de exploatare şi procesare nu este blocată din cauza acestui sistem, aşa cum susţin "unele voci".
 
"Sunt câteva organizaţii, sunt câteva societăţi comerciale care de săptămâni întregi atacă SUMAL-ul. Sunt exact acele societăţi care nu au niciun interes în implementarea acestui sistem informatic. Nu ne vom lăsa, nu vom face niciun pas înapoi. Sistemul SUMAL trebuie implementat astfel încât cei care făceau exploatare nelegală şi introduceau masă lemnoasă nelegală în circuitul economic să dispară sau să fie extrem de puţini. Este obiectivul nostru pe care îl urmărim şi îl vom realiza cu acest SUMAL. SUMAL-ul, ca atare, prin complexitate cred că astăzi este cel mai complex şi cel mai mare sistem informatic folosit zi de zi de agenţii economici", a mai spus ministrul Mediului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7855 / 9936
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...