Un nou azimut în luptă împotriva evaziunii fiscale. Recuperarea prejudiciului

România nu face excepție de la această realitate, ocupând, potrivit unui raport dat publicității de Fondul Monetar International în anul 2018¹, un loc fruntaș² în ierarhia economiilor subterane de la nivelul Uniunii Europene, cu o cotă de 26.3% din produsul intern brut al țării noastre, corespunzător anului 2016.

În acest context, un efort semnificativ este alocat de toate statele în lupta împotriva evaziunii fiscale, care reprezintă o constantă în epoca modernă, fiind chiar accentuată pe măsura declanșării unor „scandaluri” publice cu efecte globale, de tipul Panama ori Paradise Papers.

Și în ceea ce privește creșterea intensității luptei împotriva evaziunii fiscale, se poate spune că România a ținut pasul cu „plutonul”, legiuitorul român arătându-și puterea de adaptare la curentul global, împins desigur și de o nevoie crescândă de colectare a veniturilor la bugetul de stat, prin înăsprirea³ sancțiunilor penale în materie de infracțiuni de evaziune fiscală, care în prezent pot ajunge la limita de 15 ani închisoare (dacă prejudiciul cauzat depășește echivalentul a 500.000 euro) și chiar să o depășească în anumite circumstanțe.

Cu toate acestea, deși s-ar fi putut presupune că majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile de evaziune fiscală ar putea atrage după sine și o reducere a fenomenului evazionist din România, lucrurile nu au stat întocmai, nefiind înregistrată vreo scădere considerabilă (sau măcar o simplă scădere) a economiei subterane, poate chiar dimpotrivă, conform susținerilor ministrului de finanțe român de la începutul anului 2020, potrivit căruia evaziunea fiscală ar fi ajuns o problemă de securitate națională⁴.

Mai mult decât atât, aplicarea pedepselor în limite mai mari nu a putut conduce nici la o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat, recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracțiuni de evaziune fiscală rămânând cel puțin la fel de anevoioasă.

În fața acestor realități, la finalul anului 2020, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege⁵ (inițiat încă de la finalul anului 2017) privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Proiectul de lege adoptat prevede, între altele, revenirea la forma legislativă anterioară modificării legii din data de 01.02.2014 (odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală), care prevedea posibilitatea aplicării pedepsei amenzii persoanelor inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală dacă întinderea prejudiciului nu depășește suma de 100.000 de euro, iar acestea îl achită integral. În cazul în care valoarea prejudiciului cauzat și recuperat nu ar depăși suma de 50.000 de euro, conform proiectului de lege se va aplica, în toate cazurile, pedeapsa amenzii.

De departe însă cea mai importantă modificare pe care Proiectul de lege adoptat o aduce este reprezentată de introducerea unei cauze de nepedepsire, potrivit căreia fapta nu s-ar mai pedepsi dacă prejudiciul cauzat prin comiterea acesteia, majorat cu o cota de 20%, la care se adaugă accesoriile aferente, ar fi recuperat integral mai înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Numeroase voci s-au exprimat deja că proiectul de lege ar fi menit să profite unor categorii țintite de persoane, care s-ar afla în prezent în conflict cu dispozițiile Legii nr. 241/2005 și pe care cauza de nepedepsire amintită mai sus i-ar ajuta să scape cu „basmaua curată”. Fără a emite pretenții de cunoaștere a cauzei acestor resorturi, putem totuși observa că o atare „basma” ar putea deveni într-adevăr „curată”, fiind însă și „costisitoare”, în condițiile în care s-ar putea concretiza doar că urmare a plății întregului prejudiciu avansat de organele statului, suplimentat cu 20% precum și cu dobânzile și penalitățile calculate la zi.

Privind lucrurile însă și dintr-o perspectivă financiară, avantajele unei asemenea modificări par a fi nete, știute fiind dificultățile întâmpinate de autoritățile statului în procesul de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni de evaziune fiscală. În acest context, acoperirea integrală în mod voluntar a prejudiciului, la care se adaugă o cotă de 20%, împreună și cu accesoriile calculate la zi, pare a fi salutară.

Totodată, în urma acestei modificări, de câștigat ar putea avea și Ministerul Justiției, întrucât uzitarea de către persoanele acuzate a noilor dispoziții legale ar putea conduce la reducerea cheltuielilor cu procesele penale privind infracțiunile de evaziune fiscală și, în mod natural, la amortizarea presiunii puse pe bugetul ministerului. În același timp, în raport de volumul ridicat de cauze penale cu acest specific, modificarea preconizată ar putea contribui la degrevarea atât a instanțelor de judecată, cât și a organelor de urmărire penală, în condițiile în care noua lege prevede posibilitatea acoperirii prejudiciului inclusiv în faza urmăririi penale. Nu în ultimul rând, modificarea legislativă ar putea constitui un element salutar și în ceea ce privește optimizarea fenomenului supra-aglomerării din penitenciare și centrele de detenție.

Mai trebuie spus că această inițiativă legislativă nu reprezintă nici o noutate absolută, dar nici un precedent internațional, în condițiile în care strategii similare de recuperare a sumelor rezultate din păgubirea bugetului național prin fapte de evaziune fiscală sunt întâlnite și în legislația altor state, exemple potrivite în acest sens putând fi

·         legislația spaniolă, care reglementează o cauză de nepedepsire în situația „recunoașterii integrale și achitării datoriei fiscale înaintea notificării de către administrația fiscală”⁶ sau

·         legislația italiană⁷ care reglementează o cauză de nepedepsire în situația anumitor infracțiuni considerate minore⁸ (care au un grad ridicat de corespondență cu faptele care intră sub incidența Legii nr. 241/2005 în România), cu condiția ca prejudiciul să fie acoperit integral înainte de începerea dezbaterilor în primă instanță.  
 

În urmă cu o săptămână, analizând obiecțiile de constituționalitate cu care a fost sesizată, Curtea Constituțională a constatat, este drept, în majoritate, că dispozițiile proiectului de lege de modificare a Legii nr. 241/2005 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, și, astfel, a dispus respingerea obiecțiilor.

În economia întregului proces legislativ de modificare a legii evaziunii fiscale, ceea ce transpare cu evidență până la acest moment este inexistența unei voințe comune statale în ceea ce privește strategia care trebuie adoptată în vederea combaterii evaziunii fiscale, alte aspecte urmând a fi lămurite cel mai probabil o dată cu publicarea deciziei motivate a Curții Constituționale.

În orice caz, având în vedere că decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, procesul legislativ își va continua parcursul, următoarea oprire fiind la Președintele României, care are, potrivit prerogativelor constituționale, posibilitatea de a cere Parlamentului o singură dată reexaminarea legii.

Într-adevăr, în actualul context social criminalitatea economică este privită de către colectivitate cu un sentiment aparte de ostilitate, însă, în același timp, realitatea obiectivă este ca pedepsele mari cu închisoare: nu rezolvă problema recuperării prejudiciilor rezultate din criminalitatea economică. Fenomenul evaziunii fiscale lipsește anual bugetul de stat de sume considerabile, punând o amprentă negativă asupra deficitului bugetar și afectând stabilitatea economică a țării.

Cert este că, într-o formă sau alta, politica actuală a statului privind recuperarea prejudiciilor rezultate din fapte de evaziune fiscală trebuie fundamental regândită pentru a-și crește eficiența.