ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vasilcoiu: România şi restul ţărilor din Uniunea Europeană traversează o criză a forţei de muncă

21 Mai 2024   |   Agerpres

În opinia oficialului MMSS, România trebuie să facă paşi importanţi pe calea digitalizării, iar atragerea de fonduri europene reprezintă cheia dezvoltării.

 
 
Traversăm o criză a forţei de muncă, atât în România, cât şi în restul ţărilor din Uniunea Europeană, iar una dintre soluţii pentru dezvoltare este aceea de digitalizare, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) Cristian Vasilcoiu, într-o conferinţă de specialitate.

"Noi lucrăm îndeaproape cu Ministerul Educaţiei şi cred că domnul secretar de stat Gigel Paraschiv e sătul de telefoanele mele. Lucrăm îndeaproape şi cu Autoritatea Naţională pentru Calificări, ba chiar am dezvoltat recent un proiect care se numeşte 'ReConect', a cărui menire este de a interconecta bazele de date din învăţământul preuniversitar, dar şi superior şi cu Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională, astfel încât să vedem şi noi trasabilitatea celor care termină o şcoală, dacă aleg să lucreze într-un domeniu în care au studiat sau dacă merg spre alte domenii. În anii următori vrem să avem o imagine foarte clară a nevoilor de pe piaţa forţei de muncă, astfel încât şi oferta educaţională, dar şi aceea de formare şi reformare profesională să fie pusă în acord cu cererea de pe piaţa forţei de muncă. Traversăm o criză a forţei de muncă, atât în România, cât şi în restul ţărilor din Uniunea Europeană. Împreună, pe Preşedinţia fiecărei ţări, că am avut-o şi pe cea a Spaniei, în toamna anului trecut, am participat la conferinţe şi întâlniri la nivel european cu reprezentanţi ai tuturor ministerelor muncii din Europa, dar şi ai altor autorităţi şi parteneri sociali pentru a găsi soluţii", a afirmat Vasilcoiu.


În opinia oficialului MMSS, România trebuie să facă paşi importanţi pe calea digitalizării, iar atragerea de fonduri europene reprezintă cheia dezvoltării.

"Una dintre soluţiile, cel puţin care se se găseşte astăzi în practică, este aceea de digitalizare. Facem şi noi, România, paşi în această direcţie. Avem atât pe fonduri europene, cât şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, sume importante de bani prevăzute pentru digitalizare, iar proiectul despre care vorbeam mai devreme - 'ReConect' - este chiar condiţie favorizantă în atragerea de fonduri europene", a subliniat Cristian Vasilcoiu.

În acest context, el a atras atenţia că la baza digitalizării stă educaţia.

"Evident că educaţia stă la baza digitalizării şi suntem cu toţii conştienţi că tehnologia evoluează atât de mult încât, practic, în curând nu cred că va mai exista meserie pe care să o pot practica fără a avea şi nişte cunoştinţe în domeniul digital. Am fost recent într-o fabrică din România, dar şi pe un şantier din România, şi am observat că nu mai există situaţia în care un cetăţean strânge cu cheia şuruburile la roata unei maşini, ci printr-o tabletă se programează chestiunea aceasta. Am mai văzut că, atunci când pui gresie, faianţă şi parchet, nu mai stă nenea ăla să măsoare cu instrumentul, ci are un device care vine cu infraroşu şi arată cum se îndreaptă peretele şi unde trebuie pusă gresia şi faianţa. Iată că şi în meserii din acestea, poate care nu necesită neapărat înaltă calificare, va trebui ca, pe viitor, printre competenţele fizice să existe şi competenţe digitale", a susţinut secretarul de stat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1309 / 9996
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...