ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANRE: Garanția de racordare crește la 20 % din valoarea tarifului de racordare; garanție nouă pentru participarea la licitațiile de alocare de capacitate

24 Aprilie 2026   |   Agerpres

În plus, potrivit sursei citate, autorizațiile de înființare nu vor mai putea fi obținute și prelungite decât cu garanții financiare.

 
 
Garanția pentru racordare crește de la 5% la 20% din valoarea tarifului de racordare și se instituie o garanție nouă pentru participarea la licitațiile de alocare de capacitate, informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, printr-un comunicat.

În plus, potrivit sursei citate, autorizațiile de înființare nu vor mai putea fi obținute și prelungite decât cu garanții financiare.

'În urma dezbaterii publice pe marginea proiectului de ordin de modificare a Regulamentului de Racordare și în urma discuțiilor constante purtate între premierul României, Ilie Bolojan, și președintele ANRE, George Niculescu, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei va publica în consultare publică, luni, 27 aprilie 2026, noua formă a proiectului de modificare a reglementărilor privind racordarea la rețele. Această formă conține o filosofie diferită pentru investitorii interesați în producția de energie electrică, instituind mai multe paliere de garanții financiare și mai multe măsuri de siguranță că proiectele vor fi finalizate', se menționează în comunicat.


De asemenea, ANRE va modifica și Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, prin instituirea unei garanții care trebuie constituite de către solicitant la momentul solicitării Autorizației de Înființare sau la momentul prelungirii ei, dacă ea este deja emisă în prezent, iar proiectul nu este finalizat.

'Adică ne asigurăm că avem MW reali, racordați în rețea, nu MW pe hârtie. Și ne mai asigurăm că stopăm schemele de îmbogățire rapidă de pe platforme de vânzare online cu amănuntul. Tranziția energetică nu se face cu proiecte vândute pe OLX', a declarat președintele ANRE, George Niculescu, citat în comunicat.

Cele mai importante modificări pe care noul Regulament de Racordare le propune sunt: instituirea unei garanții de 20 de euro per kilowatt instalat, care va fi depusă pentru ca solicitantul să poată participa la licitația de alocare a capacităților disponibile de racordare pentru noile proiecte de producție și stocare de energie din toamna acestui an (această garanție va fi eliberată sau executată la finalizarea licitației); instituirea unei garanții de 20% din valoarea tarifului de racordare care trebuie constituită după ce solicitantul depune cererea de racordare și se elaborează și se avizează de către operator studiul de soluție.

ANRE va modifica și Regulamentul de acordare a licențelor și autorizațiilor, prin instituirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt instalat care trebuie constituită la momentul solicitării Autorizației de Înființare, drept o condiție pentru obținerea ei. Pentru Autorizațiile de Înființare care sunt deja emise în acest moment, garanția de 30 de euro per kilowatt instalat va trebui constituită dacă beneficiarul nu finalizează investiția în termenul de valabilitate și va solicita ANRE prelungirea Autorizației de Înființare. Această garanție se eliberează la momentul finalizării investiției.

Prin aceste modificări se urmăresc două ținte simultan: reducerea 'stocului' de ATR-uri existente la momentul de față, în condițiile în care dacă beneficiarii nu finalizează investițiile în termenul de valabilitate vor solicita prelungirea Autorizațiilor de Înființare și vor trebui să depună garanția de 30 de euro per kilowatt instalat; descurajarea fermă a caracterului speculativ al proiectelor, prin instituirea unor filtre financiare crescute atât pentru procesul de racordare, cât și pentru procesul de autorizare, se subliniază în comunicat.

'Am analizat cu atenție propunerile trimise de către Guvernul României și ceea ce a spus piața. Am avut ieri (joi n.r) o întâlnire de lucru cu premierul Bolojan, în care i-am propus modificările celor două Regulamente, introducerea unor noi filtre financiare, și creșterea garanțiilor pentru procesul de racordare. Pentru valoarea de 20 de euro per kilowatt instalat a acestor garanții ne-am inspirat din valoarea garanțiilor pe care beneficiarii trebuie să le depună pentru licitațiile efectuate de către Ministerul Energiei în cazul schemei de ajutor pentru Contracte pentru Diferență (CfD). Deci, am preluat o bună-practică deja existentă în industrie. Apoi, vom majora garanțiile existente pentru tariful de racordare de la 5% la 20% din valoarea lui, tocmai pentru a evita riscul unui alt val speculativ de ATR-uri. Poate cea mai importantă modificare care pune capăt schemelor de îmbogățire rapidă de pe OLX cu proiecte de energie este instiuirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt ca și condiție pentru obținerea Autorizației de Înființare sau pentru prelungirea ei, dacă vorbim despre o Autorizație deja emisă, dar pe care beneficiarul vrea să o prelungească. Este cea mai amplă reformă a mecanismelor de racordare și licențiere pe care ANRE o pune în operă', a explicat George Niculescu.

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Europa FM, că va fi făcută publică lista producătorilor de energie care au obținut autorizații de racordare la rețea.

El a menționat că nu toate companiile care au obținut ATR (aviz tehnic de racordare) au făcut-o cu intenția de a 'specula' și a explicat însă că, atunci când apar întârzieri de câțiva ani în implementare, este vorba despre proiecte care blochează producția de energie.

'În momentul în care se vede că de ani de zile nu ai făcut nimic, înseamnă că doar ai speculat. Dar pot fi și situații obiective în care, din întârzierea unor avize - la Autoritatea Aeronautică, la Mediu - poți să ai întârzieri. Dar asta înseamnă câteva luni. Nu poți să ai cu anii aceste întârzieri. Fără să pun o anatemă pe o zonă sau alta, este inacceptabil să se permite o astfel de situație care practic să blocheze producția de energie suplimentară în România', a precizat prim-ministrul.

Ilie Bolojan a afirmat că a declanșat un 'război' cu cei care 'au blocat accesul' în sistemele de energie.

'Noi avem nevoie cam de 9.000 de Megawați într-o zi. Dacă am avea încă 1.000 - 2.000 de Megawați producție în plus, ar fi nemaipomenit, pentru că ar scădea prețurile. Dar noi am eliberat documente de racordare pentru 80.000 de Megawați, mult peste capacitatea noastră. Și mai au în bucătărie încă 30.000 de Megawați', a spus el.

De asemenea, premierul a anunțat că luni urmează să fie puse în transparență decizională două regulamente care vizează susținerea proiectelor serioase și anularea celor care vizează doar blocarea accesului. În paralel, Guvernul va pregăti o legislație primară în domeniu.

'Am avut o întâlnire cu președintele ANRE și am convenit ca luni să punem în transparență decizională două regulamente care instituie garanții, impun termene ferme și stabilesc condiții clare pentru dezangajare, în așa fel încât să rămână doar proiectele serioase, iar cele care sunt doar hârtii făcute, ca să blocheze accesul și eventual să poată fi vândute, să fie anulate. Iar în paralel, Guvernul va pregăti o legislație primară, în așa fel încât dacă nu se ajunge la o soluție cât se poate de clară, prin regulamente, să impunem asta prin legislație primară', a menționat șeful Executivului.

Ilie Bolojan a subliniat că ANRE trebuie să impună garanții, 'astfel încât să fie menținuți investitorii serioși', nu cei care 'au făcut doar hârtii', pentru a bloca accesul la rețelele de transport și distribuție.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 5779
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...