ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

APCE solicită adoptarea de urgenţă a Legii prosumatorului; peste 800 de petiţii au ajuns în Parlament

10 Aprilie 2025   |   Agerpres

Conform organizaţiei profesionale, Legea prosumatorului - PL-x 605/2023 trenează în Parlament de peste doi ani, iar pentru adoptarea acesteia au fost trimise peste 800 de petiţii din partea prosumatorilor către partidele politice din Parlament, într-un interval de doar 24 de ore, respectiv o scrisoare deschisă liderilor din grupurile parlamentare.

 
 
Peste 800 de petiţii provenite în 24 de ore din partea prosumatorilor au fost transmise către partidele politice din Parlamentul României pentru adoptarea de urgenţă a Legii Prosumatorului 605/2023, prin care plăţile către prosumatori să se facă în fiecare lună, nu după doi ani de la facturări ca în prezent, precizează Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

"Suntem singura ţară din Europa unde prosumatorii creditează furnizorii cu energia lor injectată în reţea timp de până la 2 ani. În unele cazuri, nu primim compensarea nici după 4-5 ani. Am subliniat importanţa plăţii lunare a excedentului de energie şi necesitatea compensării energiei pe mai multe locuri de consum - principii esenţiale pentru un cadru echitabil şi funcţional. În scrisoarea deschisă transmisă parlamentarilor, am arătat cum prosumatorii români au devenit, de facto, creditori neplătiţi ai furnizorilor de energie, oferind acestora un sprijin financiar involuntar de peste 150 de milioane de euro, între 2022 şi 2024. Totodată, am denunţat impunerea unei legislaţii secundare abuzive şi fără precedent în Uniunea Europeană, adoptată de ANRE doar în România: plata la 24 de luni de la data facturării - o situaţie inacceptabilă, care poate fi rezolvată prin simpla votare a propunerii de lege din Parlament", a declarat, în comunicatul citat, preşedintele APCE, Dan Pîrşan.


Conform organizaţiei profesionale, Legea prosumatorului - PL-x 605/2023 trenează în Parlament de peste doi ani, iar pentru adoptarea acesteia au fost trimise peste 800 de petiţii din partea prosumatorilor către partidele politice din Parlament, într-un interval de doar 24 de ore, respectiv o scrisoare deschisă liderilor din grupurile parlamentare.

APCE şi prosumatorii din România solicită: adoptarea de urgenţă a proiectului de lege, fără noi amânări sau compromisuri toxice; plata lunară garantată pentru prosumatori, conform propunerii din proiectul de lege; tratament echitabil pentru prosumatori, ca parte esenţială a tranziţiei energetice din România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 407 / 5817
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...