ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Curtea Constituțională discută sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private

25 Noiembrie 2025   |   Agerpres

Judecătorii Instanței supreme au decis să sesizeze CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II și III.

 
 
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, marți, sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție și AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.

Judecătorii Instanței supreme au decis să sesizeze CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II și III.

Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament și prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul va fi eșalonat pe opt ani și, prin excepție, bolnavii cu afecțiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Totodată, pot primi toată suma, sub formă de plată unică, persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizații sociale lunare.


Judecătorii de la Instanța supremă, convocați în cadrul Secțiilor Unite, au decis, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la mai multe aspecte de neconstituționalitate.

Potrivit magistraților, cetățenii au dreptul să aibă o lege clară, previzibilă și predictibilă cu privire la drepturile lor la pensie și este în interesul societății ca legea să fie examinată de Curtea Constituțională înainte de promulgare, iar în măsura în care se vor impune corecții, acestea să fie făcute înainte să genereze efecte în masă.

Magistrații susțin că din examinarea prevederilor acestei legi se ajunge la concluzia că nu sunt respectate criteriile de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate și nici principiile legalității și proporționalității în reglementarea infracțiunilor și contravențiilor prevăzute de legea adoptată în Parlament.

Și AUR a sesizat instanța constituțională în legătură cu actul normativ, susținând că 'Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II și III'.

'Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat 'pentru' adoptare, însă inițiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciți ai contribuabililor români. În forma actuală a proiectului legislativ, cei care sunt adevărații beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor, care vor încasa comisioane de 0,21% - 0,27%, câștigând cât mai mulți bani dacă aceștia rămân cât mai mult timp în conturi. Iar, în al doilea rând, principalul câștigător este statul român, care a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriașe', susținea AUR într-un comunicat de presă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 144 / 5774
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...