ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru noua amânare a plăţii ratelor

27 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

Condiţiile necesare pentru a putea solicita suspendarea plăţii obligaţiilor sunt următoarele: creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv, creditul nu a ajuns la scadenţă până la data solicitării formulate de debitor, nu a fost declarată scadenţa anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv şi debitorul nu înregistrează restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.

 
 
Executivul a adoptat în şedinţa de Guvern de miercuri propunerea Ministerului de Finanţe de a continua şi după 1 ianuarie 2021 măsurile de sprijin acordate celor aflaţi în dificultate din cauza pandemiei COVID-19, conform unui comunicat al ministerului.

"Solicitarea de suspendare a obligaţiilor de plată poate fi formulată de debitor cel mai târziu până la data de 15 martie 2021, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021. Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiţionale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete. Actul normativ adoptat astăzi prevede că persoanele pot beneficia de suspendarea plăţii obligaţiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât şi moratoriile non-legislative", se menţionează în comunicat.


Condiţiile necesare pentru a putea solicita suspendarea plăţii obligaţiilor sunt următoarele: creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv, creditul nu a ajuns la scadenţă până la data solicitării formulate de debitor, nu a fost declarată scadenţa anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv şi debitorul nu înregistrează restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.

Potrivit MF, poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19.

Debitorul, cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să declare pe propria răspundere diminuarea veniturilor/încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 şi faptul că se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Pentru debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare şi care au beneficiat de suspendarea obligaţiilor de plată în prealabil conform OUG nr. 37/2020, dar nu au accesat perioada maximă de suspendare de nouă luni, dobânda eşalonată şi garantată de stat iniţial este majorată cu dobânda suspendată la plată în baza cadrului legal actual, urmând a fi plătită în 60 de rate lunare egale începând cu luna următoare expirării noii perioade de suspendare a plăţilor.

MF mai precizează că rezultatele implementării acestei facilităţi vor avea ca efect menţinerea în activitate a companiilor, implicit a locurilor de muncă furnizate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei COVID-19 şi protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3053 / 5796
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...