
Impas în industria asigurărilor: Ne lovim de bariere legislative şi nu putem inova, pentru că există o virgulă în lege şi atunci trebuie să găsim soluţii
24 Octombrie 2019
AGERPRESLa 30 iunie 2019, pe piaţa asigurărilor din România activau 28 de societăţi de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale, şapte au desfăşurat doar activitate de asigurări de viaţă şi şase au practicat activitate compozită.
Industria asigurărilor din România, şi nu numai, nu poate inova, pentru că în legislaţie mai există o virgulă care nu permite acest lucru, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
"E clar că, la un moment dat, păgubitul sau clientul asigurat, cum doriţi să-i spuneţi, trebuie să aibă un acces cât mai facil, cât mai uşor, cât mai rapid, la asigurător. Trăim într-o epocă a vitezei, trebuie să ne gândim la serviciile pe care le acordăm clienţilor noştri şi cred că e important să îi înglobăm. Industria de asigurări, din păcate, şi nu e vorba doar despre România, e puţin mai în spate faţă de alte industrii în zona aceasta digitală. De foarte multe ori ne lovim de bariere legislative şi nu putem inova, pentru că există o virgulă în lege şi atunci trebuie să găsim soluţii. Cred că o legislaţie mai permisivă, mai degajată, ne-ar ajuta atât pe noi, cât şi pe consumatorii noştri să intre mult mai uşor în direct cu companiile de asigurări", a spus Roşu.
"E clar că, la un moment dat, păgubitul sau clientul asigurat, cum doriţi să-i spuneţi, trebuie să aibă un acces cât mai facil, cât mai uşor, cât mai rapid, la asigurător. Trăim într-o epocă a vitezei, trebuie să ne gândim la serviciile pe care le acordăm clienţilor noştri şi cred că e important să îi înglobăm. Industria de asigurări, din păcate, şi nu e vorba doar despre România, e puţin mai în spate faţă de alte industrii în zona aceasta digitală. De foarte multe ori ne lovim de bariere legislative şi nu putem inova, pentru că există o virgulă în lege şi atunci trebuie să găsim soluţii. Cred că o legislaţie mai permisivă, mai degajată, ne-ar ajuta atât pe noi, cât şi pe consumatorii noştri să intre mult mai uşor în direct cu companiile de asigurări", a spus Roşu.
Conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de către reglementator au subscris, în primul semestru al anului în curs, prime brute în valoare de aproape 5,44 miliarde de lei, în creştere cu 7,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018.
La 30 iunie 2019, pe piaţa asigurărilor din România activau 28 de societăţi de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale, şapte au desfăşurat doar activitate de asigurări de viaţă şi şase au practicat activitate compozită.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR şi Institutul de Studii Financiare - ISF organizează, joi, conferinţa cu tema "Asigurările auto şi siguranţa în trafic, în era digitală".
Evenimentul reuneşte specialişti din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentanţi ai pieţei asigurărilor şi ai instituţiilor specializate ale statului, iar temele de dezbatere vor fi, printre altele: Inteligenţa Artificială, noile tipuri de vehicule (e-trotinete, maşini autonome, e-biciclete) şi protecţia participanţilor în trafic, digitalizarea în procesele operaţionale ale asigurătorilor auto, respectiv interconectarea bazelor de date - potenţial avantaje pentru consumatorul de asigurări.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4383 / 5557 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...