Iohannis a atacat la CCR modificarea Codurilor penale
10 Mai 2019 Mediafax
Şeful statului argumentează că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal şi Codul de procedură penală.
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale”, precizează obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presă al Administraţie Prezidenţiale.
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale”, precizează obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presă al Administraţie Prezidenţiale.
Şeful statului argumentează că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.
„Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.
„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează preşedintele României.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5203 / 5791 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





