Lege promulgată: Studenţii la facultăţi acreditate din străinătate beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei
08 Decembrie 2024 Agerpres
Actul normativ modifică, în acest sens, art. 224 alin.(1) lit.a) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art.154 alin.(1) lit.a) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca studenţii şi studenţii-doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din altă ţară să beneficieze de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei.
Actul normativ modifică, în acest sens, art. 224 alin.(1) lit.a) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art.154 alin.(1) lit.a) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Conform legii, vor beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor ucenici sau studenţi, absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultăţii, studenţii doctoranzi, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.

Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenţi, respectiv în cazul studenţilor-doctoranzi, înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ liceal/şcoală profesională sau instituţie de învăţământ superior, după caz, acreditată, din altă ţară.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 427 / 5741 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS