Legea privind statutul grefierilor - promulgată de preşedintele Iohannis
08 Ianuarie 2024 AGERPRES
Potrivit actului normativ, recrutarea în vederea ocupării posturilor de grefier judiciar se realizează prin concurs organizat la nivel naţional de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Şcoala Naţională de Grefieri.
Legea privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al Parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice a fost promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Grefierii şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al Parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare în cuantum de 80% din media indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 luni consecutive de activitate, prevede un amendament adoptat de Senat, în calitate de for decizional, la proiectul iniţiat de Guvern.
Grefierii şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al Parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare în cuantum de 80% din media indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 luni consecutive de activitate, prevede un amendament adoptat de Senat, în calitate de for decizional, la proiectul iniţiat de Guvern.
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Conform unui alt amendament admis, de pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, şi personalul cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.
O altă modificare la proiectul de act normativ prevede că "poate fi numită în funcţia de grefier judiciar persoana care îndeplineşte, pe lângă condiţiile prevăzute de lege, şi următoarele condiţii: are o vechime de cel puţin trei ani în funcţia de grefier de şedinţă, de grefier principal sau de grefier cu studii superioare juridice, indiferent de instanţă sau Parchet".
Potrivit actului normativ, recrutarea în vederea ocupării posturilor de grefier judiciar se realizează prin concurs organizat la nivel naţional de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Şcoala Naţională de Grefieri.
Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, pe baza solicitărilor transmise în acest sens Consiliului Superior al Magistraturii de către Curţile de apel.
Numărul de posturi vacante de grefier judiciar scoase la concurs, calendarul desfăşurării concursului, cuantumul taxei de concurs, data şi locul susţinerii concursului, tematica şi bibliografia de concurs, modalitatea de înscriere, documentele necesare pentru înscrierea la concurs, precum şi cererea tipizată de înscriere la concurs sunt stabilite prin hotărâre a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu consultarea Şcolii Naţionale de Grefieri.
Organizaţiile sindicale reprezentative în domeniu pot lua parte la desfăşurarea concursului, în calitate de observatori.
Grefierii judiciari nu pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi cel puţin doi ani de la data numirii în funcţie.
Grefierii şi a alte categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea pot fi eliberaţi din funcţie inclusiv din motive de incapacitate profesională, ca sancţiune disciplinară, în urma unei condamnări definitive, după amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, cu excepţia situaţiilor în care, la solicitare, Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că infracţiunile, săvârşite din culpă, nu afectează prestigiul justiţiei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 794 / 5819 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





