ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mai multe organizaţii patronale cer Parlamentului să respingă modificările aduse Legii dialogului social

19 Octombrie 2020   |   Agerpres

Cele trei organizaţii patronale consideră că modificările aduse în Comisia parlamentară a Camerei Deputaţilor dezbină dialogul social dintre angajaţi şi patroni şi împiedică găsirea unor soluţii pentru crearea de locuri de muncă pentru sutele de mii de angajaţi care şi le-au pierdut în timpul pandemiei.

 
 
Un număr de şase confederaţii patronale solicită Parlamentului să respingă modificările adoptate în Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor cu privire la Legea dialogului social nr. 62/2011, se menţionează într-un comunicat remis luni de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
 
Cele trei organizaţii patronale consideră că modificările aduse în Comisia parlamentară a Camerei Deputaţilor dezbină dialogul social dintre angajaţi şi patroni şi împiedică găsirea unor soluţii pentru crearea de locuri de muncă pentru sutele de mii de angajaţi care şi le-au pierdut în timpul pandemiei.
 
"Modificările aduse Legii Dialogului Social nr 62/2011 în Comisia de Muncă reprezintă doar opiniile părţii sindicale, fără nicio preocupare pentru asigurarea unei reprezentări echitabile şi viabile. Este imperios necesar ca în timpul celei mai grave crize economice pe care România o traversează să facem eforturi concertate pentru asigurarea unui climat sănătos şi păstrarea locurilor de muncă, să nu asistăm la un proces dezechilibrat şi inoportun de legiferare, de natură să afecteze relaţiile între partenerii sociali. (...) Modificările aduse în Comisia pentru muncă şi protecţie socială sunt de natură să dezbine părţile şi să destrame colaborarea reală dintre partenerii sociali prin forţarea dialogului social, în loc să încurajeze construirea încrederii pe baze solide. Iar asta se întâmplă în timp ce partenerii social ar trebui să lucreze împreună ca să găsească soluţii pentru cei 350.000 de angajaţi care şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul crizei provocate de COVID 19 în România", se precizează în comunicatul remis de CNIPMMR.
 
Organizaţiile patronale apreciază că modificările aduse legii dialogului social creează false mandate de reprezentare pentru angajaţi.
 
"Pentru aceşti oameni, despre care reprezentanţii sindicatelor au vorbit în ultima întâlnire a Comisiei, pentru cei care ar putea fi afectaţi de prelungirea climatului de instabilitate economică, trebuie găsite cu prioritate soluţii reale, nu false mandate de reprezentare. Economia României a scăzut cu 10,2% în al doilea trimestru din 2020 prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele provizorii al Institutului Naţional de Statistică. Pentru a ne asigura tuturor un viitor sustenabil este necesar să ţinem seama de partenerii sociali şi să ajungem la un numitor comun, respectiv o variantă echilibrată a legii, nu la o inutilă luptă pentru putere", potrivit comunicatului semnat de cele şase asociaţii patronale.
 
Organizaţiile patronale semnatare mai solicită Parlamentului să invite la discuţiile din cadrul Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor şi reprezentanţii patronatelor, pentru asigurarea unei dezbateri echitabile pentru ambele părţi pe tema modificărilor legii dialogului social.
 
"Vă transmitem această scrisoare semnată de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional prin care vă solicităm respingerea în plen a modificărilor aduse Legii Dialogului Social nr 62/2011 adoptate în Comisia pentru muncă şi protecţie socială sau retrimiterea acesteia la Comisie, pentru ca după o dezbatere echitabilă şi judicioasă, să reprezinte interesele şi valorile tuturor celor implicaţi. (...) Având în vedere toate acestea, vă solicităm să analizaţi respingerea modificărilor aduse Legii Dialogului Social nr 62/2011, iar dacă acest lucru nu este posibil, retrimiterea acesteia la Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială pentru o discuţie echitabilă şi noi runde negocieri, care să dea şanse egale tuturor părţilor implicate, nu să creeze un cadru legislativ care să răspundă doar nevoilor mişcării sindicale şi un dezechilibru în defavoarea părţii patronale, care încearcă să facă faţă provocărilor generate de criza COVID 19 şi să asigure sustenabilitatea întregii economii", conform comunicatului transmis de CNIPMMR.
 
Scrisoarea este semnată de preşedinţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Confederaţiei Patronale "Concordia", Uniunii Patronatelor din România "Business România", Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România, Patronatului Naţional Român şi Uniunii Generale a Industriaşilor din România.
 
Documentul este adresat preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderilor grupurilor parlamentare, preşedinţilor partidelor parlamentare şi preşedintelui Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3087 / 5511
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...