
MAI: Propunere de lege pentru pedepsirea mai aspră a folosirii telefonului la volan sau pe bicicletă
11 Ianuarie 2019
AGERPRESTextul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, din Bucureşti.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) supune dezbaterii publice un proiect de lege prin care se propune interzicerea, în timpul mersului, a folosirii telefonului mobil sau a tabletei, nerespectarea acestei prevederi fiind pedepsită cu 9-20 puncte-amendă (clasa a IV a) şi 6 puncte de penalizare.
"Prin prezentul proiect de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete). Sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti)", informează un comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES.
"Prin prezentul proiect de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete). Sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti)", informează un comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES.
Textul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, din Bucureşti.
"Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor", se arată în comunicat. Astfel, pe lângă amendă se va aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule.
De asemenea, proiectul prevede că noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Pe perioada celor 60 de zile, Poliţia Rutieră din cadrul Poliţiei Române va desfăşura activităţi de informare a participanţilor la trafic cu privire la aceste modificări.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5480 / 5496 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...