ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Comunicaţiilor, despre implementarea 5G în România: Nu am nominalizat niciun stat şi niciun brand

16 Septembrie 2019   |   AGERPRES

Ministrul Comunicaţiilor a răspuns astfel interpelării parlamentarilor Opoziţiei privind poziţia Guvernului faţă de acuzaţiile aduse de mai multe state, printre care SUA şi Australia, companiei chineze Huawei, privind posibile vulnerabilităţi pe care această firmă le poate specula în cadrul implementării tehnologiei 5G.

 
 
Guvernul român nu a nominalizat niciun stat şi nici un producător specific al unor branduri în raportul transmis UE privind măsurile pentru implementarea sistemului 5G în România, a declarat luni, la Parlament, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

Ministrul Comunicaţiilor a răspuns astfel interpelării parlamentarilor Opoziţiei privind poziţia Guvernului faţă de acuzaţiile aduse de mai multe state, printre care SUA şi Australia, companiei chineze Huawei, privind posibile vulnerabilităţi pe care această firmă le poate specula în cadrul implementării tehnologiei 5G.

"În ceea ce priveşte nominalizări statale, nu am nominalizat absolut niciun fel de stat, niciun fel de provenienţă specifică a unor branduri. În ceea ce priveşte raportul depus la Comisia Europeană, mă simt obligat tot în spirit pedagogic să vă reamintesc că în primul trimestru al anului curent Comisia Europeană a cerut un raport la nivel naţional din fiecare stat membru, acest raport a avut ca termen limită de finalizare ultima zi din iunie, şi ca ultimă zi de depunere 15 iulie, România l-a depus pe data de 2 iulie şi a fost a treia ţară din statele membre care a depus acest raport, la 1 octombrie. Comisia Europeană urmează să compileze, să integreze un răspuns comun ca abordare generală a Comisiei vizavi de securitatea cibernetică în implementarea reţelelor 5G, ba mai mult, s-a angajat ca în luna decembrie a acestui an să pună la dispoziţie şi un set de recomandări în ceea ce priveşte securitatea cibernetică şi măsurile pe care fiecare ţară trebuie să le ia, minimal, şi aş menţiona că există o anumită marjă de acţiune, opţiune şi decizie în afara acestor recomandări la nivel naţional pentru fiecare stat membru", a afirmat Alexandru Petrescu în plenul Parlamentului.


Compania chineză Huawei a fost acuzată de mai multe state, între care şi Statele Unite, că poate permite accesul Guvernului chinez prin accesul firmei la reţeaua 5G dintr-un stat, iar unele ţări, printre care Australia, au interzis Huawei să participe la implementarea reţele 5G pe teritoriul său.

Ministrul Comunicaţiilor a adăugat că în prezent se lucrează împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale la un proiect de lege privind rezilienţa infrastructurii de comunicaţii în cadrul implementării sistemului 5G.

"În ceea ce priveşte rezilienţa, vă pot spune că în trimestrul IV există un proiect de lege pe care îl lucrăm cu STS, ce va intra în următoarele săptămâni în consultare publică, aşa cum de altfel am făcut cu toate documentele elaborate, emise şi lansate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale", a precizat Alexandru Petrescu.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a fost invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea "Ora Guvernului", care a avut loc la solicitarea grupului liberal.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4657 / 5699
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...