Modificările aduse Codurilor penale în legislatura anterioară, respinse de comisii în Senat. Proiectele PSD ar fi permis liberarea condiţionată mai rapidă şi mai facilă a infractorilor
26 Ianuarie 2021 AGERPRES
Senatorii din comisiile juridică şi pentru constituţionalitate au pus astfel în acord dispoziţiile CCR cu prevederile propunerilor legislative.
Comisiile juridică şi pentru constituţionalitate ale Senatului au adoptat, marţi, într-o şedinţă comună, un raport de respingere a propunerilor legislative de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, iniţiate de PSD în legislatura anterioară şi care au fost declarate neconstituţionale, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.
Senatorii din cele două comisii au pus astfel în acord dispoziţiile CCR cu prevederile propunerilor legislative.
"O şedinţă simbolică la începutul anului 2021, care, cred eu, va rămâne în istoria acestui Parlament. (...) Punem astăzi capăt, cred, celei mai întunecate etape legislative a Parlamentului României în materia legiferării pe domeniul legislaţiei penale. A început fix acum patru ani de zile, la 31 ianuarie 2017, prin adoptarea OUG 13, ca să flexibilizeze şi să adopte măsuri legislative în Codul penal şi Codul de procedură penală care să favorizeze infractori, de la infractorii periculoşi la infractorii de rang înalt, numiţi marii corupţi. A durat patru ani de zile, în care sistemul judiciar şi legislaţia în domeniul legilor Justiţiei şi Codurilor penale a fost sub un permanent asalt", a afirmat Scântei.
Senatorii din cele două comisii au pus astfel în acord dispoziţiile CCR cu prevederile propunerilor legislative.
"O şedinţă simbolică la începutul anului 2021, care, cred eu, va rămâne în istoria acestui Parlament. (...) Punem astăzi capăt, cred, celei mai întunecate etape legislative a Parlamentului României în materia legiferării pe domeniul legislaţiei penale. A început fix acum patru ani de zile, la 31 ianuarie 2017, prin adoptarea OUG 13, ca să flexibilizeze şi să adopte măsuri legislative în Codul penal şi Codul de procedură penală care să favorizeze infractori, de la infractorii periculoşi la infractorii de rang înalt, numiţi marii corupţi. A durat patru ani de zile, în care sistemul judiciar şi legislaţia în domeniul legilor Justiţiei şi Codurilor penale a fost sub un permanent asalt", a afirmat Scântei.
Raportul comisiilor va fi înaintat Biroului permanent, astfel încât cele două propuneri să fie respinse de plenul Senatului săptămâna viitoare şi înaintate Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Scântei a subliniat că "protestele românilor care au ieşit în stradă în 2017 au fost susţinute de partidele aflate atunci în Opoziţie, iar asaltul PSD în privinţa Codurilor penale a putut fi doar amânat".
"Pentru ca această epocă a unei majorităţi parlamentare a PSD (...) care a guvernat în favoarea infractorilor să se încheie definitiv, este nevoie ca modificările nefaste, toxice pentru întreaga societate operate de PSD asupra legilor penale să fie trimise la coşul de gunoi al istoriei. Legislatura trecută a fost, din păcate, un efort continuu al PNL şi USR în Parlament, al preşedintelui Iohannis la Palatul Cotroceni şi al românilor care au ieşit cu sutele de mii în stradă să apere statul de drept", a spus Iulia Scântei.
Potrivit preşedintelui Comisie juridice a Senatului, "a venit timpul ca Parlamentul să fie repus în rolul şi atribuţiile sale constituţionale şi să definitiveze în mod transparent procesul legislativ de transpunere a deciziilor CCR în legislaţia penală, dar fără a favoriza infractorii şi marii corupţi".
"Dacă am permite intrarea în vigoare a celor două proiecte ale PSD de modificare a Codurilor penal şi de procedură penală, am facilita scăparea de răspundere penală a sute de corupţi şi închiderea dosarelor penale în curs, indiferent de faza lor procesuală", a adăugat Scântei.
Senatorul a precizat că proiectele PSD de modificare a Codurilor penale prevăd reducerea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni grave, reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru unele infracţiuni de corupţie şi de serviciu, circumstanţe atenuante pentru a reduce cu 1/3 limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiuni de terorism, de corupţie, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cele privind regimul juridic al drogurilor, dar şi pentru infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate.
Senatorul liberal a arătat că proiectele PSD ar fi permis "liberarea condiţionată mai rapidă şi mai facilă a infractorilor întrucât s-a redus durata minimă a pedepsei care trebuie executată efectiv, inclusiv în cazul infracţiunilor grave sancţionate cu pedepse cu închisoarea mai mari de 10 ani".
"Este nevoie de iniţiative noi parlamentare şi este rolul acestui nou Parlament, într-o nouă majoritate parlamentară, să consolideze statul de drept în România. Ne propunem (...), cu suportul tehnic al Ministerului Justiţiei şi cu organele profesionale ale magistraţilor, să elaborăm, să dezbatem şi să votăm proiecte de legi care: să transpună deciziile CCR în legislaţia penală, să preia recomandările formulate de Comisia de la Veneţia şi prin rapoartele GRECO şi MCV în materia Codurilor penale, să nu permită fuga de răspundere penală a infractorilor şi a corupţilor. Este legitimă şi urgentă lansarea şi adoptarea unor iniţiative legislative în acest sens din partea actualei coaliţii parlamentare (...) A venit timpul ca Legea să fie reaşezată la locul său şi respectată de toată lumea, iar Parlamentul, unica putere legiuitoare a ţării şi organul reprezentativ suprem al poporului, să revină la rolul său constituţional", a mai spus Scântei.
Curtea Constituţională a respins în iulie 2019 legile de modificare a Codurilor, în urma sesizărilor preşedintelui Klaus Iohannis, ale PNL şi USR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2868 / 5608 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





