ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Opre (ANSPDCP): Numărul plângerilor înregistrate în 2018 a crescut cu 40% faţă de anul anterior

28 Ianuarie 2019   |   AGERPRES

Angajaţii Autorităţii au realizat peste 700 de investigaţii, fiind acordate amenzi în valoare de 600.000 de lei.

 
 
  • BizLawyer TV
Numărul plângerilor înregistrate la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a crescut la peste 5.000 în 2018 faţă de 3.543 cu un an înainte, a declarat, luni, preşedintele ANSPDCP, Ancuţa Opre.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinţei "Asigurarea respectării Regulamentului General privind Protecţia Datelor şi a reglementărilor naţionale aplicabile", organizată la Palatul Parlamentului cu ocazia Zilei Europene a Protecţiei Datelor, celebrată pe data de 28 ianuarie de către toate statele membre UE.

"În ceea ce priveşte cele opt luni de aplicare a Regulamentului, menţionez că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de plângeri şi sesizări, care a depăşit 5.000 în anul 2018, spre deosebire de anul 2017, când au fost primite 3.543 de plângeri şi sesizări, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 40%. Acest aflux constituie un important indicator pentru instituţia noastră cu privire la ridicarea nivelului de conştientizare a publicului larg în privinţa drepturilor de care beneficiază. De asemenea, se remarcă şi faptul că după 25 mai 2018 s-au primit 309 notificări de încălcare a securităţii datelor din partea operatorilor, număr care reflectă faptul că aceştia s-au preocupat să pună în practică obligaţia ce le revine sub acest aspect şi, de asemenea, să ia măsurile corespunzătoare", a precizat Opre.


Ea subliniat că această conferinţă, organizată anual la Palatul Parlamentului pentru a marca Ziua Europeană a Protecţiei Datelor, are în acest an o semnificaţie specială în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE şi al intrării în vigoare, în urmă cu opt luni, a Regulamentului general privind protecţia datelor.

"Am dorit ca această conferinţă să fie dedicată dezbaterii efectivei aplicări a principalelor aspecte ale regulamentului şi ale legislaţiei naţionale, la care Autoritatea a lucrat pe tot parcursul anului 2018. În acest context aş dori să reliefez eforturile colegilor din Autoritatea Naţională de Protecţie a Datelor care s-au implicat activ în pregătirea proiectului Legii 129/2018 de modificare şi completare a Legii 102/2005 a Autorităţii, reglementare care a intrat în vigoare pe data de 24 iunie 2018 şi care ne-a permis clasarea printre statele care au reuşit să-şi implementeze legislaţia în timp util", a spus ea.

De asemenea, conform datelor evidenţiate în cadrul conferinţei de către reprezentanţii ANSPDCP, pe parcursul ultimului an, angajaţii Autorităţii au realizat peste 700 de investigaţii, fiind acordate amenzi în valoare de 600.000 de lei. În ce priveşte obiectul plângerilor şi sesizărilor, acestea au vizat: respectarea drepturilor persoanelor fizice prevăzute de regulament; s-a reclamat supravegherea video, dezvăluirea de date pe internet, primirea de mesaje comerciale nesolicitate; s-a solicitat ştergerea datelor de la biroul de credit sau de la instituţii financiare.

Ion Marin, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, a precizat că este în curs de elaborare un cod de conduită în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor, proiectul urmând să fie supus avizului Autorităţii de Supraveghere.

"Dincolo de sancţiunile extrem de severe pe care le prevede regulamentul, este firesc să respectăm legislaţia impusă de UE într-un domeniu atât de sensibil. Codul nostru de conduită este deja pregătit, în zilele care vin urmează să îl supunem avizului Autorităţii şi să vedem în ce măsură el va mai suferi modificări în urma recomandărilor pe care probabil le vom primi", a spus el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5436 / 5523
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...