ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat - Comisia juridică: Legea ce pedepseşte incitarea la ură ̸ discriminare, în acord cu decizia CCR; criteriile de discriminare, incluse

16 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Legea, iniţiată de Guvern în luna februarie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 30 iunie şi atacată la CCR de preşedintele Klaus Iohannis din cauza lipsei unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.

 
 
Comisia juridică a Senatului a completat, marţi, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, la reexaminare, legea pentru modificarea articolului 369 din Codul penal prin care se pedepseşte incitarea la ură, violenţă şi discriminare, fiind incluse criteriile de discriminare.
 
Legea, iniţiată de Guvern în luna februarie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 30 iunie şi atacată la CCR de preşedintele Klaus Iohannis din cauza lipsei unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.
 
Pe 15 septembrie, CCR a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit cărora incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
 
Legea a fost amendată, marţi, de Comisia juridică iar articolul 369 din Codul penal propus plenului spre adoptare stipulează că "incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte criterii de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".
 
Guvernul şi-a argumentat actul normativ prin "procedura declanşată de Comisia Europeană, precum şi deficienţele semnalate de aceasta, ce impun luarea măsurilor necesare pentru punerea legislaţiei naţionale în acord cu prevederile Deciziei-cadru 2008/913/JAI, astfel încât să se asigure transpunerea corectă a prevederilor acesteia".
 
Legea pentru modificarea articolului 369 din Codul penal va intra în dezbaterea plenului Senatului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2229 / 5673
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...