ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Instituţiile publice nu mai solicită persoanelor fizice şi juridice copii de pe documente emise de administraţia centrală

30 Iunie 2021   |   Agerpres

Propunerea legislativă - iniţiată de 101 parlamentari din întreg spectrul politic - a fost votată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 119 voturi "pentru" şi un vot 'împotrivă'.

 
 
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru completarea OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, prin care se interzice instituţiilor publice să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise către organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
 
Propunerea legislativă - iniţiată de 101 parlamentari din întreg spectrul politic - a fost votată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 119 voturi "pentru" şi un vot 'împotrivă'.
 
"Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în vederea consimţământului expres al beneficiarului serviciului public", prevede proiectul de act normativ.
 
Iniţiatorii atrag atenţia, în expunerea de motive, că "România are nevoie de o accelerare a procesului de debirocratizare şi de simplificare a proceselor administrative".
 
"Prin adoptarea acestui act normativ, relaţia dintre stat şi cetăţean va fi simplificată, în mod special în interacţiunea pe care o are cu instituţii ale statului. (...) Prin simplificare şi debirocratizare se oferă cetăţeanului predictibilitate, iar asta contribuie la creşterea încrederii populaţiei în activitatea administraţiei publice. În plus, administraţia publică ar demonstra că poate soluţiona mai simplu şi mai repede solicitările cetăţenilor, iar asta va creşte satisfacţia faţă de actul de guvernare şi administrare al ţării. (...) Acest demers vine în sprijinul cetăţenilor şi este un nou impuls pentru reforma şi modernizarea administraţiei publică", se arată în expunerea de motive a proiectului.
 
De asemenea, iniţiatorii menţionează că va creşte gradul de accesibilitate al administraţiei publice pentru persoanele cu dizabilităţi fizice.
 
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2455 / 5683
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...