ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senatul se reunește luni în sesiune extraordinară pentru a lua act de o ordonanță de urgență

25 August 2025   |   Agerpres

Ordonanța de urgență a fost aprobată joi de Guvern și prin aceasta se suplimentează suma necesară asigurării continuității lucrărilor de închidere, punere în siguranță și ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și respectarea obligațiilor asumate față de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 - 2032.

 
 
Senatul se reunește luni în plen, de la ora 12:00, într-o nouă sesiune extraordinară, pentru a lua act de emiterea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, după cum a decis Biroul permanent al forului legislativ.

Pe ordinea de zi a ședinței se află o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 42/2025 pentru completarea art. XVII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Ordonanța de urgență a fost aprobată joi de Guvern și prin aceasta se suplimentează suma necesară asigurării continuității lucrărilor de închidere, punere în siguranță și ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și respectarea obligațiilor asumate față de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 - 2032.


Potrivit unui comunicat al Executivului, această suplimentare va permite finanțarea lucrărilor de punere în siguranță a lucrărilor din subteran, precum și plata drepturilor salariale și a plăților compensatorii pentru angajații afectați.

Astfel, se asigură continuitatea activităților prevăzute în Planul de închidere, menținerea unui număr semnificativ de locuri de muncă, eliminarea riscurilor de autoaprindere și de emanații necontrolate de gaze de mină, precum și respectarea termenelor stabilite pentru închiderea exploatărilor miniere necompetitive, în conformitate cu angajamentele de decarbonizare ale României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 266 / 5789
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...