
Comisia Europeană cere României să închidă şi să reabiliteze depozite ilegale de deşeuri
07 Februarie 2024
AgerpresPână în prezent, România a închis şi reabilitat 92 de depozite de deşeuri.
Comisia Europeană a transmis miercuri României un aviz motivat, pentru că nu a respectat în totalitate Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri şi Directiva 2008/98/EC privind deşeurile, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a închide şi a reabilita o groapă de gunoi care nu a primit autorizaţie. Conform Directivei-cadru privind deşeurile, statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.
Tratatul de aderare al României la UE a dat termen autorităţilor până la 16 iulie 2017 pentru a respecta aceste reguli în ceea ce priveşte 101 gropi de gunoi. Întrucât această obligaţie nu a fost respectată în totalitate, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.
Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a închide şi a reabilita o groapă de gunoi care nu a primit autorizaţie. Conform Directivei-cadru privind deşeurile, statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.
Tratatul de aderare al României la UE a dat termen autorităţilor până la 16 iulie 2017 pentru a respecta aceste reguli în ceea ce priveşte 101 gropi de gunoi. Întrucât această obligaţie nu a fost respectată în totalitate, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.
Până în prezent, România a închis şi reabilitat 92 de depozite de deşeuri.
Termenul pentru închiderea şi reabilitarea celor nouă depozite de gunoi rămase este 2026-2028 pentru cinci dintre ele şi este incert pentru celelalte patru. Prin urmare, Comisia a decis să emită un aviz motivat pentru România, care are acum două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 361 / 4767 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de ROCA Energy în achiziția unei participații de 20% în Adrem Group. Silviu Stoica (partener) și Vlad Ambrozie (managing associate), în prim plan
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...