Conducerea ABA Mureş, trimisă în judecată în legătură cu numirea nelegală a unui director; cazul - de la o investigaţie Recorder
13 Iulie 2022 Agerpres
Anterior, Cengher Ionuţ-Ovidiu îşi desfăşurase activitatea în cadrul biroului parlamentar al unui senator PNL.
Doi foşti directori de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş, şefa de la Resurse Umane şi un director în funcţie de la aceeaşi instituţie, au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Ancheta DNA a pornit de la o investigaţie a publicaţiei Recorder, care a dezvăluit modul în care a fost forţat să-şi dea demisia din funcţia de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş inginerul Ovidiu Ianculescu, cel care ocupase postul prin concurs. În locul lui Ovidiu Ianculescu a fost numit Ionuţ Ovidiu Cengher, secretar al filialei PNL Mureş, acesta neavând însă experienţa necesară şi nici nu îndeplinea condiţiile pentru a ocupa funcţia de director.
În acest dosar au fost trimişi în judecată Cosmin Rareş Butiulcă, vicepreşedinte PNL Târgu Mureş şi fost director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş, Adina Simina Nemet, în prezent director tehnic şi înlocuitor legal al directorului ABA Mureş; Ionuţ Ovidiu Cengher, secretar al filialei PNL Mureş şi fost director la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureş din cadrul ABA Mureş şi Artemiza Irena Buculeu, la data faptei şefă a Serviciului Resurse umane, relaţii cu publicul şi administrativ.
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2020, Cosmin Rareş Butiulcă şi Adina Simina Nemet, beneficiind de ajutorul şefei Serviciului Resurse umane, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi dispus angajarea, prin detaşare (prelungită până la 9 luni), şi numirea temporară a lui Ionuţ Ovidiu Cengher pe postul de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, în condiţiile în care acesta nu ar fi avut niciun fel de experienţă în acel domeniu şi nici nu ar fi îndeplinit condiţiile de ocupare a acelui post.
Anterior, Cengher Ionuţ-Ovidiu îşi desfăşurase activitatea în cadrul biroului parlamentar al unui senator PNL.
Procurorii susţin că demersurile de angajare a lui Cengher pe postul respectiv s-ar fi derulat foarte rapid, pe durata a doar trei zile (10-13 februarie 2020), perioadă în care ar fi fost eliberat şi postul de director al SGA Mureş, prin emiterea de către directorul ABA Mureş a unei decizii prin care titularului de la acea vreme (inginerul Ovidiu Ianculescu, n.r.) i s-a schimbat funcţia din cea de director al SGA Mureş, în cea de inginer şef la SGA Mureş.
DNA a stabilit că inculpaţii din acest dosar ar fi fost produs un prejudiciu bugetului ABA Mureş în sumă totală de 89.111 lei, reprezentând suma veniturilor încasate de către Ionuţ Ovidiu Cengher.
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Mureş.
În noiembrie 2020, Recorder a publicat o investigaţie jurnalistică, în care relata modul în care un inginer de numai 36 de ani, Ovidiu Ianculescu, a fost forţat de conducerea ABA Mureş să renunţe la funcţie, postul său fiind promis unui membru PNL.
"Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf", au fost sfaturile primite de Ovidiu Ianculescu de la mai mulţi apropiaţi.
Cel care i-a luat locul a fost Ionuţ Cengher, care anterior lucrase la biroul parlamentar al unui senator PNL.
Chestionat de jurnaliştii de la Recorder, Ionuţ Cengher a recunoscut că nu are experienţă în domeniu, dar că el a cerut doar o detaşare în Apelor Române. Mai mult, el nu a ştiut să răspundă la întrebarea privind numărul Legii apelor române.
"Poziţia de director al Apelor Române nu înseamnă neapărat că tu, ca director, să ştii să le faci absolut toate", a fost explicaţia dată de Cengher.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1380 / 4900 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





