ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Curtea de Apel Bucureşti suspendă procesul de majorare a capitalului social al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

16 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Fondul Proprietatea (FP) a contestat raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa, prin care se atribuie acestuia o valoare de 3,8 miliarde lei, de 11 ori mai mare decât evaluarea aprobată anterior, şi a cerut revocarea Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) din cauza modului în care a gestionat procesul de evaluare şi relaţia cu acţionarul minoritar.

 
 
Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare formulată de Fondul Proprietatea a procesului de majorare a capitalului social al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), de la 143,772 milioane de lei la 4,91 miliarde de lei, ca urmare a aportului în natură al statului român cu valoarea terenului din interiorul aeroportului Băneasa, potrivit unui raport al FP, remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

"Franklin Templeton International Services S.A.R.L., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic (FTI") al Fondul Proprietatea SA (Fondul/Fondul Proprietatea), doreşte să informeze investitorii că, pe baza acţiunii în instanţă înaintată de Fondul Proprietatea, de suspendare a efectelor Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 15 din 26 octombrie 2021 a CN Aeroporturi Bucureşti SA (AGEA CNAB), prin care s-a aprobat majorarea capitalului social de la 143.772.150 RON la 4.912.283.610 RON ca urmare a aportului în natură al Statului Român cu valoarea terenului din interiorul aeroportului Băneasa (Majorarea), Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat astfel: Ca urmare a şedinţei care a avut loc la data de 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare formulată de Fond şi a dispus suspendarea efectelor Majorării până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a AGEA CNAB", se spune în document.


Într-un comunicat remis AGERPRES pe data de 13 septembrie 2021, Fondul Proprietatea (FP) a contestat raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa, prin care se atribuie acestuia o valoare de 3,8 miliarde lei, de 11 ori mai mare decât evaluarea aprobată anterior, şi a cerut revocarea Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) din cauza modului în care a gestionat procesul de evaluare şi relaţia cu acţionarul minoritar.

"Fondul Proprietatea este extrem de nemulţumit de cel mai recent raport de evaluare pentru terenul aeroportului Băneasa, care a fost realizat într-o manieră evident neprofesionistă şi include multe erori fundamentale, ceea ce a determinat Fondul să conteste concluziile sale. Această abordare defectuoasă a dus la o supraestimare masivă a valorii terenului de 3,8 miliarde de lei, o valoare care este de 11 ori mai mare decât evaluarea aprobată anterior. Fondul a comunicat în mod clar Consiliului de Administraţie interimar al CNAB implicaţiile folosirii unei evaluări atât de evident ruptă de realitate pentru efectuarea majorării de capital social, inclusiv riscurile juridice pentru companie şi Consiliul de Administraţie", afirmă Johan Meyer, director general al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Acesta a adăugat că Fondul îşi va susţine drepturile în calitate de acţionar minoritar la CN Aeroporturi Bucureşti şi se va opune, prin toate mijloacele legale la dispoziţia sa, acestui raport de evaluare, precum şi la punerea în aplicare a majorării capitalului social utilizând evaluarea în dispută.

În viziunea reprezentanţilor Fondului Proprietatea, discrepanţa dintre suma evaluată în 2021 şi cea din 2017 ar fi fost determinată de utilizarea unor indicatori comerciali nerealişti şi inexacţi în raportul de evaluare contestat, cum ar fi: traficul estimat la 3.118.000 de pasageri/an (deşi Aeroportul Băneasa a trimis evaluatorului o estimare de 460.000 de pasageri/an), veniturile estimate ale aeroportului de 30 de ori mai mari decât veniturile medii ale acestuia în perioada 2014 - 2020, precum şi faptul că evaluatorul nu a inclus niciun flux de numerar negativ estimat până la sfârşitul perioadei de estimare, în 2069.

Conform datelor deţinute de FP, în anul 2019, Aeroportul Băneasa a înregistrat în jur de 25.500 de pasageri, "ceea ce înseamnă că evaluatorul a supraestimat de peste 100 de ori traficul de pasageri, comparând aeroportul Băneasa cu City Airport London şi City Airport Belfast".

"Din anul 2001, când aeroportul Băneasa a primit certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, şi până în prezent, este a treia oară când se iniţiază procesul de majorare a capitalului social. Pe baza celei mai recente evaluări aflată în dispută, Fondului Proprietatea i-ar putea fi solicitată o contribuţie de 953,7 milioane lei la potenţiala majorare de capital, în caz contrar participaţia sa de 20% urmând a fi diluată la 0,7%, ceea ce echivalează cu o pierdere de valoare de 570 milioane lei pentru acţionarii Fondului şi piaţa de capital din România. Pentru a proteja drepturile acţionarilor, Fondul Proprietatea a contestat raportul de evaluare a terenului din anul 2021 la Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi (ANEVAR) şi a solicitat un raport de verificare a acestui raport, care a fost realizat de un evaluator independent reputat", se arată în comunicatul FP.

La rândul său, CNAB a afirmat că raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa a fost realizat de un expert desemnat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) de pe lângă Tribunalul Ilfov.

"Momentul fuzionării dintre cele două aeroporturi (Otopeni şi Băneasa), respectiv înfiinţarea, în anul 2009, a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti S.A. (CNAB), a atras după sine obligativitatea de a include în capitalul social al entităţii nou înfiinţate valoarea terenurilor care au aparţinut fostei S.N.A.I.B.B.- A.V. S.A. În urma controlului Curţii de Conturi a României la CNAB, din perioada februarie - aprilie 2016, s-a dispus finalizarea demersurilor privind majorarea capitalului social al CNAB cu valoarea terenurilor care au aparţinut fostei S.N.A.I.B.B.-A.V. S.A. În consecinţă, a fost emisă Decizia din 2016 a Curţii de Conturi a României, care dispune finalizarea procesului de majorare a capitalului social în regim de urgenţă, având ca termen iniţial 31.03.2020 şi ca dată limită 30.09.2021. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 14.09.2019, s-a dispus, în sarcina Consiliului de Administraţie şi conducerii CNAB, actualizarea/refacerea, după caz, a evaluării terenurilor propuse pentru majorarea capitalului social. În consecinţă, Consiliul de Administraţie a dispus refacerea evaluării cu respectarea prevederilor legale", se arată într-un comunicat al CNAB din 14 septembrie 2021.

Potrivit sursei citate, raportul de evaluare a fost efectuat de un expert desemnat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov, CNAB semnând cu acesta contractul de prestări servicii nr. 314/C/24.06.2020.

"Nici Consiliul de Administraţie şi nici conducerea executivă a CNAB nu au competenţa să analizeze conţinutul Raportului de evaluare ci doar au obligaţia de a asigura cadrul legal de desfăşurare a procedurii, care se încheie cu convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor CNAB. Precizăm, în acest sens, că atât Consiliul de Administraţie cât şi conducerea executivă a CNAB au acţionat permanent în deplină legalitate şi transparenţă, astfel încât procedura de majorare de capital să fie finalizată în concordanţă cu decizia Curţii de Conturi a României", notează reprezentanţii CNAB.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1853 / 5020
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...