DNA: Vanghelie reţinut, alături de alte 12 persoane, în dosarul de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu (oficial)
14 Ianuarie 2022 Agerpres
DNA a informat, joi, într-un comunicat transmis AGERPRES, că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliul local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5.
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, alături de alte 12 persoane, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, fiind estimat un prejudiciu de peste 256 milioane lei legat de achiziţii supraevaluate făcute de SC Economat Sector 5, societate la care unic asociat este Consiliul local, a informat, vineri, DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Marian Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti; a lui Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL; a unei rude a fostului primar, administrator de societate comercială; a Floricicăi Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul societăţii; a lui Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA; a Loredanei Ionela Zidărescu, la data faptelor şefă Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, şi a altor şapte administratori de societăţi comerciale care ar fi fost implicate într-un lanţ de fraudare a banilor publici.
DNA a informat, joi, într-un comunicat transmis AGERPRES, că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliul local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5.
S-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:
* Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;
* Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată;
* o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
* Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, pentru abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale);
* Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale);
* Loredana Ionela Zidărescu, la data faptelor şefa Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
* Vicenţiu Daniel Antonescu, la data faptelor director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale);
* Paul Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale)
* Valerian Sălăvăstru, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale).
* Mariana Stoica, la data faptelor director al Centrului Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale);
* Nicoleta Isabela Disăgilă, la data faptelor şefa Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;
* Floricica Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul SC Economat Sector 5 SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
* un administrator de societate comercială, persoană din anturajul primilor doi menţionaţi, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea făptuitorului, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
* alţi cinci administratori ai unor societăţi comerciale pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
* un economist în cadrul unei firme pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
* trei administratori de firme pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de fostul primar şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL, unde acţionar majoritar este Consiliul Local Sector 5.
"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.) de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.
La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în cauză.
"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.
Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 - Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.
DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de SC Economat Sector 5 SRL cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.
"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", precizează procurorii.
Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1742 / 4908 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
bpv Grigorescu Ștefănică asistă Motherson, în calitate de consultant juridic local, în achiziția globală a diviziei de cablaje auto a Nexans, în valoare de 207 mil. € | Iulia Dragomir (Partener) a coordonat echipa
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





