Codîrlaşu: Guvernele iubesc inflaţia; prin inflaţie omul nu simte când i se iau banii
05 Noiembrie 2025 Agerpres
El a subliniat că anul acesta deficitul va ajunge la 8,4% conform proiecţiei, însă, "dacă ne uităm în istorie, când Guvernul zice ceva, mai adăugăm măcar un 0,5%".
Guvernele iubesc inflaţia, vor inflaţie pentru că astfel îşi acoperă dezechilibrele create, iar prin inflaţie practic omul nu simte când i se iau banii, a afirmat, miercuri, preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu, la un eveniment de specialitate.
"Despre ce mi-am ales să vorbesc astăzi nu prea s-a vorbit în România, dar se întâmplă - şi anume represiune financiară. Ce înseamnă represiune financiară? Utilizarea inflaţiei de către Guvern pentru a reduce dezechilibrele din economie prin dobânzi real negative. Ce am văzut anul trecut? Un deficit bugetar pe ESA de 9,3% din PIB, adică spectaculos, dar în acelaşi timp cu acest impuls spectaculos dat economiei am văzut o creştere economică de doar 0,7%. Deci, practic, o risipă epică a fost anul trecut, care a creat dezechilibre. Acest deficit bugetar trebuie redus, a creat şi deficit de cont curent şi orice deficit... ce înseamnă aceşti 9,3% din PIB deficit bugetar? 9,3% din PIB, bani tipăriţi. Când Guvernul emite bonduri, tipăreşte practic banii, sunt bani care intră în agregatul monetar M3. Deci, sunt bani care caută să cumpere bunuri şi servicii şi generează inflaţie. Şi de asta spun: guvernele iubesc inflaţia, vor inflaţie, prin această inflaţie vor dori să-şi acopere aceste dezechilibre create", a spus Codîrlaşu.
"Despre ce mi-am ales să vorbesc astăzi nu prea s-a vorbit în România, dar se întâmplă - şi anume represiune financiară. Ce înseamnă represiune financiară? Utilizarea inflaţiei de către Guvern pentru a reduce dezechilibrele din economie prin dobânzi real negative. Ce am văzut anul trecut? Un deficit bugetar pe ESA de 9,3% din PIB, adică spectaculos, dar în acelaşi timp cu acest impuls spectaculos dat economiei am văzut o creştere economică de doar 0,7%. Deci, practic, o risipă epică a fost anul trecut, care a creat dezechilibre. Acest deficit bugetar trebuie redus, a creat şi deficit de cont curent şi orice deficit... ce înseamnă aceşti 9,3% din PIB deficit bugetar? 9,3% din PIB, bani tipăriţi. Când Guvernul emite bonduri, tipăreşte practic banii, sunt bani care intră în agregatul monetar M3. Deci, sunt bani care caută să cumpere bunuri şi servicii şi generează inflaţie. Şi de asta spun: guvernele iubesc inflaţia, vor inflaţie, prin această inflaţie vor dori să-şi acopere aceste dezechilibre create", a spus Codîrlaşu.
El a subliniat că anul acesta deficitul va ajunge la 8,4% conform proiecţiei, însă, "dacă ne uităm în istorie, când Guvernul zice ceva, mai adăugăm măcar un 0,5%".
"De data aceasta, ce s-a întâmplat diferit faţă de anul trecut? Chiar aţi spus că anumite cheltuieli vor fi aruncate anul viitor, deci facturi neplătite, deci pe ESA s-ar putea să fie chiar mai mare decât anul trecut. Acum chiar a dat public semnalul că, da, vor amâna cheltuieli, pe ESA vor trebui totuşi să apară acele cheltuieli. Cheltuielile au crescut pentru că anul trecut au fost făcute diverse majorări de cheltuieli, dar aceste majorări au fost doar pentru o anumită parte din an. Anul acesta sunt pentru toate cele 12 luni. Deci, impactul a ceea ce s-a întâmplat anul trecut în anul ăsta e mult mai mare pe partea de cheltuieli şi de aici căutarea de metode de a reduce acest dezechilibru şi, mă rog, s-a practicat şi de Uniunea Monetară între cele două crize, s-a practicat şi în alte părţi, prin inflaţie, căci prin inflaţie practic omul nu simte când i se iau banii. Şi se utilizează inflaţia pentru a reduce aceste dezechilibre", a explicat preşedintele CFA România.
Potrivit acestuia, protecţie la inflaţie asigură equity-ul, imobiliarele, aurul şi, mai nou, bitcoin-ul, active care au ajuns la maxime istorice tocmai pentru că investitorii simt tentaţia guvernelor de a folosi inflaţia pentru a-şi reduce deficitele.
"Practic, ce vedem? Avem inflaţie de 10%, dobânzi care chiar încep cu şase, deci sub şapte. Net ce înseamnă? Doar iluzie monetară. Primesc o dobândă, dar dobânda aia valorează mai puţin, nu le acoperă pierderea de putere de cumpărare prin inflaţie. (...) Ce face represiunea financiară? Dobânzi real negative ce înseamnă? Că oamenii totuşi nu sunt proşti şi caută protecţie faţă de inflaţie. Şi dacă ne uităm la tot ce s-a întâmplat pe pieţele globale, am văzut equity-ul, care asigură o protecţie la inflaţie. De ce? Pentru că firmele, atunci când le cresc costurile, dau mai departe prin preţ, ele transmit inflaţia de fapt mai departe şi îşi menţin marja de profit. Deci, equity-ul asigură o protecţie la inflaţie, real estate asigură o protecţie la inflaţie, aurul asigură o protecţie la inflaţie şi, mai nou, bitcoin-ul asigură o protecţie la inflaţie. Şi vedem pe toate aceste clase de active maxime istorice la nivel global tocmai că investitorii instituţionali, oamenii simt tentaţia guvernelor de a folosi inflaţia pretutindeni pentru a-şi reduce deficitele şi datoriile publice şi s-au îndreptat către aceste active", a explicat finanţistul.
Adrian Codîrlaşu a atras atenţia asupra faptului că în medie pe ultimii 10 ani cine a ţinut bani în conturi a pierdut în termen reali.
"M-aţi întrebat la începutul prezentării cum transferă Guvernul costul de ajustare pe consumator? Avem legi care spun cum funcţionează salariul minim, în funcţie de diverşi parametri, unul dintre ei fiind inflaţia. Avem legi care spun cum se ajustează pensiile, unul dintre parametri este inflaţia, şi amână. Deci, în modul ăsta, practic trage bani de la respectivii. Şi problema e că îi trage exact de la cei care au cea mai mare nevoie de ei, exact de la cei care au cele mai mici venituri, pentru că cei care au cultură financiară ştiu întotdeauna cum să se protejeze şi se pot proteja, dar cei care lucrează pe salariul minim sau care au pensii nu se pot proteja la inflaţie, din păcate. Ce mai vedem? Direcţionarea capitalului din economie către datoria publică, ceea ce se numeşte crowding out, dacă ne uităm la fondurile de pensii din Pilonul 2 şi ai peste 65% din portofoliile lor în titluri de stat. Sistemul bancar are, de asemenea, undeva 25-27% din bilanţ titluri de stat", a exemplificat acesta.
În criza anterioară, din 2008-2009, România a avut excese pe toate planurile, adică şi la stat şi în sectorul privat şi la populaţie, însă acum excesul e doar la stat, a continuat el. Populaţia şi companiile au fost prudente, iar sistemul bancar este unul dintre cele mai lichide şi cu o poziţie extrem de puternică în Uniunea Europeană.
"Problema e deficitul bugetar de aici. Asta e sursa dezechilibrelor, în economia României şi criza, dacă ar veni, ar veni prin intermediul contului curent, când trebuie dată valuta şi nu avem de unde să primim. Dar acum (...) primim euro din fonduri europene, dacă facem reformele pe care le-am promis. Populaţia vulnerabilă suportă costul ajustării. Cam 3-4 ani vom munci să corectăm. Dacă ne uităm de sus, ce vedem? Că avem nişte legi şi, când îi vine Guvernului rândul să se ţină de legi, sunt opţionale, şi afectează puternic credibilitatea. În general, când sunt situaţii să spunem sensibile, informaţiile date de autorităţi publicului nu sunt corecte. Sunt doar să-i ajute pe ei. E, practic, un conflict de interese. Sunt câteva exemple din criza anterioară. În Spania, în timpul crizei bancare, vine ministrul de Finanţe spaniol: 'da, sistemul bancar e supersolid, vom avea nevoie de 2 miliarde, poate'. La nici o săptămână vine o bancă: 'vreau 15, că mor'. Adică, ori a fost incompetent, ori a minţit pieţele, nu există variantă de mijloc", consideră reprezentantul CFA România.
În opinia sa, exact la fel s-a întâmplat şi cu bugetul de anul trecut.
"(...) Exact asta am făcut noi cu bugetul din februarie. Am venit, am mărit taxele, buget pe 7% deficit aprobat de Parlament...la nici două luni, fără să apară nimic la nivel macro, brutal, a fost contrazis de datele macro. Adică ce a fost? Lipsă de expertiză în afaceri sau efectiv informaţii neadevărate date Parlamentului, publicului, investitorilor, agenţiilor de rating? Şi, ca dovadă, asta a dus la pierderea credibilităţii. Când am fost la negocieri, nu ne-a mai crezut nimeni că reducem cheltuielile şi ne-au zis 'show me the money'. Şi am mărit taxele ca să le arătăm banii. Deci, la asta duce asemenea comportament, la pierderea de credibilitate. Şi când arătăm că, da, o lege e opţională pentru noi, duce la pierderea de credibilitate, care e pe termen lung, şi vedem această pierdere de credibilitate şi în dobânzile mari", a concluzionat Adrian Codîrlaşu.
Preşedintele CFA România, Adrian Codîrlaşu, a participat, miercuri, la Conferinţa "Viitorul sistemului financiar în noul context naţional şi global - Riscuri, Oportunităţi şi Ancore", dedicată domeniului Finanţe&Bănci&Asigurări&Leasing&Piaţă de capital. Evenimentul face parte din seria conferinţelor internaţionale "Bucharest Leaders' Summit - A Road Map to the Future", organizată de Grupul de presa MediaUno în perioada 3 - 21 noiembrie 2025.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 10153 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
IAM Global Leaders 2026 | 13 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





