DNA: Marian Vanghelie - reţinut în dosarul de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu (surse)
14 Ianuarie 2022 Agerpres
La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost reţinut, joi seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, cauzând un prejudiciu de peste 256 milioane lei, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
DNA a informat, joi, într-un comunicat transmis AGERPRES, că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).
DNA a informat, joi, într-un comunicat transmis AGERPRES, că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).
Astfel, arată sursa citată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de: Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată; o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Sub urmărire penală au fost puşi şi: Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, pentru abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale); Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale); Loredana Ionela Zidărescu, la data faptelor şefa Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Vicenţiu Daniel Antonescu, la data faptelor director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale); Paul Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) şi Valerian Sălăvăstru, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale).
În vizorul procurorilor au ajuns şi: Mariana Stoica, la data faptelor director al Centrului Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale); Nicoleta Isabela Disăgilă, la data faptelor şefa Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Floricica Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul SC Economat Sector 5 SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; un administrator de societate comercială, persoană din anturajul primilor doi menţionaţi, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea făptuitorului, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Alţi cinci administratori ai unor societăţi comerciale sunt puşi sub urmărire penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Totodată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, este urmărit penal şi un economist în cadrul unei firme.
De asemenea, trei administratori de firme sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie - la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre - la data faptelor directorul general al SC Economat sector 5 SRL - şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).
"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.
La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.
"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.
Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).
DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu - SC Economat sector 5 SRL a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).
"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", precizează procurorii.
Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1767 / 4932 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





