ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Daniel Buda, despre afacerea Huawei, dezvăluită de Politico: Nu am avut cunoștință că în spatele scrisorii ar putea exista o acțiune ilegală

26 Martie 2025   |   Agerpres

Procurorii belgieni investighează dacă compania Huawei a efectuat plăți ilegale pentru a obține, în 2021, o scrisoare elaborată și semnată de opt eurodeputați care apăra interesele gigantului tehnologic din China, potrivit unor documente judiciare consultate de Politico. Printre cei opt, scrie Politico miercuri, s-ar fi aflat și foștii eurodeputați români Cristian Bușoi și Tudor Ciuhodaru, precum și actualul membru al PE Daniel Buda.

 
 
Eurodeputatul PNL Daniel Buda a declarat miercuri că nu a avut niciun moment cunoștință că în spatele scrisorii despre care publicația Politico scrie că este vizată de o anchetă a procurorilor belgieni vizând obținerea de foloase necuvenite de la Huawei ar putea exista vreo acțiune ilegală și susține că a semnat-o gândindu-se exclusiv la necesitatea dezvoltării internetului în bandă largă în zonele rurale.
“”
Procurorii belgieni investighează dacă compania Huawei a efectuat plăți ilegale pentru a obține, în 2021, o scrisoare elaborată și semnată de opt eurodeputați care apăra interesele gigantului tehnologic din China, potrivit unor documente judiciare consultate de Politico. Printre cei opt, scrie Politico miercuri, s-ar fi aflat și foștii eurodeputați români Cristian Bușoi și Tudor Ciuhodaru, precum și actualul membru al PE Daniel Buda.


Conform articolului, care citează mai multe documente judiciare, ''o sumă de 15.000 de euro a fost oferită celui care a întocmit scrisoarea 5G, în timp ce cosemnatarilor li s-au oferit câte 1.500 de euro''.

''Nu m-am întâlnit niciodată cu vreun reprezentant, autoritate sau lobbyist din China și nici cu reprezentanți ai companiei Huawei - nici personal și nici prin intermediul vreunui membru al echipei mele de asistenți. Resping categoric orice tentativă de a mă asocia sau implica în vreun fel în legătură cu semnarea acestei scrisori'', a precizat Buda într-un comunicat dat publicității miercuri.

El a spus că a aflat despre acest subiect din presă, unde numele său ''a fost defăimat în mod nejustificat prin asocierea cu fapte sau interese care îmi sunt complet străine''.

''Nu am avut niciun moment cunoștință că în spatele acestei scrisori ar putea exista vreo acțiune ilegală. Nu am primit niciun ban și niciun fel de avantaj material. Menționez că nu sunt vizat de ancheta în curs. Mai mult decât atât, nu am fost contactat de nicio autoritate belgiană'', a precizat Daniel Buda.

El a menționat că a semnat scrisoarea ''în care nu este menționat niciun nume de companie sau țară, având în vedere exclusiv referirile la necesitatea dezvoltării internetului în bandă largă în zonele rurale'' pentru că ''fermierii se confruntă cu probleme serioase de digitalizare, tocmai din cauza lipsei accesului la internet''. Buda a menționat că scrisoarea în cauză a fost semnată și de alți membri ai Comisiei pentru agricultură a PE, responsabili de dezvoltarea ''satelor inteligente''.

''Rămân în continuare ferm angajat să îmi desfășor activitatea cu deplină transparență și am încredere că autoritățile belgiene vor clarifica pe deplin această situație'', a mai dat asigurări eurodeputatul PNL în comunicatul de miercuri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 255 / 4900
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
INTERVIU - “Noul val” din avocatură | Cum gândesc și ce oferă tinerii profesioniști ai Dreptului porniți pe calea antreprenoriatului juridic. De vorbă cu Ioana-Camelia Balog și Rareș Stoica, fondatorii firmei Balog & Stoica, despre avocatura contemporană, valorile noii generații, cultura responsabilității și standarde profesionale aliniate intereselor clientului
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...