DNA: Marius Moise, comisar şef în cadrul IGPR, trimis în judecată pentru luare de mită
17 Septembrie 2021 Agerpres
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada octombrie 2018 - iunie 2019, Marius Eduard Moise, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcţionar din administraţia publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obţinerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa (din derularea cărora a fost obţinută suma totală de 2.158.262 lei).
Marius Eduard Moise, comisar şef în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din DNA, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Marius Eduard Moise, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA (până în martie 2020), în prezent comisar şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada octombrie 2018 - iunie 2019, Marius Eduard Moise, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcţionar din administraţia publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obţinerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa (din derularea cărora a fost obţinută suma totală de 2.158.262 lei).
"În schimbul acestui 'ajutor', ofiţerul de poliţie judiciară ar fi promis şi ar fi asigurat funcţionarului acces la informaţii nedestinate publicităţii, respectiv date cu privire la activităţile de urmărire penală derulate într-un dosar al D.N.A. (momentele în care se realizau audieri de persoane, ridicări de documente, etc.). În perioada 2018 - 2020, inculpatul Marius Eduard Moise a utilizat un autoturism de lux (Mercedes GLE 450/4MATIC AMG) înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acţionat", menţionează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2026 / 4969 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





