Laurenţiu Baranga, fostul preşedinte de la Combaterea Spălării Banilor, trimis în judecată pentru înşelăciune
18 Decembrie 2020 Agerpres
De asemenea, el a indus şi menţinut în eroare în acelaşi mod şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, fapt ce a condus la prejudicierea acesteia cu 36.146 lei.
Laurenţiu Baranga, fost preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi uz de fals, într-un dosar în care este acuzat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat şi a folosit documente care atestau în mod nereal absolvirea de studii universitare de licenţă şi doctorat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, Baranga este acuzat că a indus şi menţinut în eroare Universitatea "Valahia" din Târgovişte, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv prin 18 acte adiţionale (din 2012 până în 2020), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 608.000 lei.
De asemenea, el a indus şi menţinut în eroare în acelaşi mod şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, fapt ce a condus la prejudicierea acesteia cu 36.146 lei.
Baranga mai este acuzat că a indus şi menţinut în eroare Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv prin şapte acte adiţionale (din 2013 până în 2019), prin depunerea la dosarul de angajare a documentelor de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de instanţa de judecată în 2016. Şi în acest caz, actele adiţionale au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 496.062 lei reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei deţinute fără drept.
Potrivit procurorilor, folosind documentele de studii falsificate, Laurenţiu Baranga a indus în eroare şi Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, cu care a încheiat două contracte individuale de muncă pentru funcţia de conferenţiar universitar pentru perioadele 6 octombrie 2015 - 30 septembrie 2016, respectiv 3 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017, UNEFS fiind prejudiciată cu 9.856 lei reprezentând venituri de natură salarială.
Totodată, Baranga a indus în eroare Ministerul Finanţelor, care a înaintat Guvernului documentaţia necesară numirii sale în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin prezentarea şi atestarea îndeplinirii condiţiilor necesare numirii în funcţia de preşedinte al acestei instituţii, inclusiv a faptului că este licenţiat, deşi actele de studii îi fuseseră anulate de către instanţă. Oficiul a fost prejudiciat cu suma totală de 21.751 lei reprezentând drepturi băneşti.
Conform Parchetului General, Baranga a utilizat de două ori duplicatul diplomei de doctor, în condiţiile în care aceasta fusese desfiinţată de instanţa de judecată, o dată la încheierea contractului de muncă cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară pentru postul de profesor universitar la Şcoala Doctorală "Ingineria şi Managementul Resurselor Vegetale şi Animale" şi a doua oară la depunerea dosarului care a stat la baza emiterii ordinului ministrului Educaţiei prin care i s-a acordat atestatul de abilitare în domeniul de studii universitare de doctorat "Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală".
În plus, Laurenţiu Baranga ar fi completat în mod necorespunzător declaraţia de avere întocmită cu ocazia numirii în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin omisiunea declarării a două imobile.
De asemenea, el ar fi declarat în fals, la data de 6 aprilie 2017, în faţa notarului public, faptul că ar fi pierdut în condiţii necunoscute diploma de doctor eliberată la data de 21 decembrie 2011 de Universitatea "Valahia" din Târgovişte, în condiţiile în care aceasta a fost predată organelor de poliţie, cu ocazia cercetărilor ce se efectuau într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Baranga a exercitat fără drept activitatea de conducător de doctorat, deoarece nu îndeplinea condiţiile întrucât avea la bază acte de studii falsificate. În perioada 06 noiembrie 2019 - 30 septembrie 2020, el a fost angajat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti la Şcoala Doctorală "Ingineria şi Managementul Resurselor Vegetale şi Animale", cu funcţia de profesor universitar.
Procurorii menţionează faptul că Laurenţiu Baranga a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cu unele omisiuni şi nuanţări.
Anchetatorii au pus sechestru pe sume de bani aflate în conturile bancare deţinute de Baranga, dar şi asupra a şase terenuri şi un apartament.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Laurenţiu Baranga a fost numit la începutul lunii septembrie la conducerea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, el demisionând pe 8 octombrie din această funcţie.
Potrivit CV-ului postat pe internet, Baranga şi-a luat diploma de Bacalaureat în anul 1999, la vârsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti, apoi la vârsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management - Universitatea Ecologică Bucureşti, iar la vârsta de 44 de ani devine doctor în management la Universitatea Valahia din Târgovişte.
El a mai trecut în CV că a urmat cursurile mai multor instituţii de învăţământ, obţinând numeroase titluri şi diplome: mediator, evaluator de competenţe profesionale, studii postuniversitare la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cursant la Colegiul Naţional de Apărare, membru în ARACIS, asistent universitar doctorand şi lector universitar la Universitatea 'Titu Maiorescu' - Facultatea de Ştiinţe Economice, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie - Alexandria.
De asemenea, Baranga susţine că, din anul 2009 până în septembrie 2020, a fost pe rând consilier, adjunct şef de serviciu şi director adjunct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Pe de altă parte, Oficiul a transmis că Baranga nu a îndeplinit "niciodată şi sub nicio formă" calitatea de adjunct al conducătorului ORNISS, iar contractul său individual de muncă a fost suspendat în 2016.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2709 / 4952 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





