
Mesajul sindicatului din Penitenciare: Bine ai venit acasă, Liviu!
28 Mai 2019
MEDIAFAXReprezentanţii sindicatelor îi transmit lui Liviu Dragnea că celula în care stă e la fel de ani buni, pentru că nu au fost făcute investiţii în sistemul penitenciar.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, îi aminteşte liderului PSD, într-un comunicat de presă intitulat "Bine ai venit acasă, Liviu!", condiţiile grele din închisorile româneşti cauzate de lipsa de investiţii a Guvernului.
"Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învaţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiţie şi puşcării!
Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi detinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reusit, şi-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă. Am auzit ca te-au şi înjurat nişte cetăţeni la venirea 'acasă'. Nici măcar ultimul miting nu ţi-a reuşit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi aşa vorbe de când nu prea-ţi mai ies băile de muţime. Şi, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Şi, singură, acum", se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.
"Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învaţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiţie şi puşcării!
Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi detinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reusit, şi-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă. Am auzit ca te-au şi înjurat nişte cetăţeni la venirea 'acasă'. Nici măcar ultimul miting nu ţi-a reuşit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi aşa vorbe de când nu prea-ţi mai ies băile de muţime. Şi, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Şi, singură, acum", se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.
Reprezentanţii sindicatelor îi transmit lui Liviu Dragnea că celula în care stă e la fel de ani buni, pentru că nu au fost făcute investiţii în sistemul penitenciar.
"La partid, vedem la televizor, e minunat. Unii zic că-i bine c-ai plecat, alţii că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităţilor n-au fost în tură pianişti. Dar, de bună seamă, încă mai simţi asta. Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiţii pentru penitenciare în timp ce plangeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoţii şi alte blestemăţii. O să-i cunoşti mai bine şi-o să plângeţi împreună. Ai grijă, insă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! În puşcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariştii nu ţi-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2.500 de violatori în puşcării", potrivit sursei citate.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, reiterează condiţiile grele din puşcăriile româneşti.
"Poate te miră că-i cam îngust, ori că-i olecuţă de mucegai sau că-s prea mulţi colegi în cameră. Preocupat fiind cu amnistii şi graţieri, deşi aveai pe mână banii ţării, ai uitat să repari puşcăriile şi să le aduci aprope de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din dronă. Nu credeai că ţi se întâmplă şi ţie justiţie. Altfel, prima zi e cu emoţii. O să fie mai bine! Probabil c-o să descoperi şi matale că eşti de fapt un scriitor, un cercetător şi-un educator. Calea e batută, şi n-ar mai mira pe nimeni dacă, după ce-ai umflat kilometrii de autostradă ori producţia la hectar, o să devii brusc un puşcărias model", se mai arată în comunicatul de presă al sindicaliştilor.
Reprezentanţii FSANP mai transmit că ei vor continua demersurile pentru îmbunătăţirea sistemului penitenciar. "Între timp, noi cu ale noastre. O să încercăm sa ne vedem de viaţă şi-o să trăim în lumea asta pe care tu ai incercat să ne-o furi ca sâ scapi de puşcărie, după ce, printre altele neştiute, ai furat de la copii şi asistaţi social ori din fondurile europene ca să dai la partid ori să-ţi umfli conturile. Aşa că, încă o dată, bine ai venit, Liviu!", conchid sindicaliştii.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Este a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3968 / 4771 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...