
Ministrul Justiţiei a cerut DNA şi Parchetului General statistici cu dosare de corupţie cu magistraţi de la Secţia de anchetare
12 Noiembrie 2019
MEDIAFAXMinisterul Justiţiei va continua consultările pentru a identifica, împreună cu partenerii instituţionali, soluţii pentru crizele care afectează justiţia.
Cătălin Predoiu a solicitat Parchetului General şi DNA statisticile cu dosarele de corupţie cu magistraţi, instrumentate în prezent de Secţia de anchetare, pentru a fi analizate, ministrul explicând că orice iniţiativă legislativă pe care instituţia o va emite va fi bazată pe date concrete.
Ministrul Justiţiei solicită Parchetului General şi DNA statisticile privind numărul dosarelor ce privesc cauze de corupţie ale magistraţilor instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi DNA, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut luni, o întâlnire cu Dimitrie Bogdan Licu, procurorul general interimar al României şi Călin Nistor, Procurorul-Şef interimar al DNA, pe tema statisticilor judiciare deţinute de cele două instituţii privind dosarele de corupţie în care au fost implicaţi magistraţi, instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), respectiv DNA.
Ministrul Justiţiei solicită Parchetului General şi DNA statisticile privind numărul dosarelor ce privesc cauze de corupţie ale magistraţilor instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi DNA, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut luni, o întâlnire cu Dimitrie Bogdan Licu, procurorul general interimar al României şi Călin Nistor, Procurorul-Şef interimar al DNA, pe tema statisticilor judiciare deţinute de cele două instituţii privind dosarele de corupţie în care au fost implicaţi magistraţi, instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), respectiv DNA.
„În calitate de Ministru al Justiţiei, voi analiza statisticile pe care le-am solicitat de la PICCJ şi DNA privind numărul dosarelor instrumentate de SIIJ, respectiv DNA, în care au fost implicaţi magistraţi. Orice document de politici publice pe care ministerul l-ar putea emite în perioada următoare, va fi fundamentat pe baza unei analize riguroase a situaţiei reale din teren. Ministerul Justiţiei îşi va fundamenta toate deciziile de politică publică, inclusiv cele privind politica penală dar şi iniţiativele legislative, pe baza datelor şi cifrelor concrete, fără să fie influenţat de percepţiile publice vehiculate pe o temă sau alta”, a declarat Cătălin Predoiu, la finalul întâlnirii.
Potrivit aceluiaşi comunicat, Ministerul Justiţiei va continua consultările pentru a identifica, împreună cu partenerii instituţionali, soluţii pentru crizele care afectează justiţia.
De asemenea, Cătălin Predoiu va consulta şi evaluările interne din cadrul aparatului ministerului, „serios afectat de politica de resurse umane aplicată în perioada 2016 – 2019”.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3334 / 4754 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...