ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rusia a început exerciţii militare în apropierea Ucrainei

25 Ianuarie 2022   |   AGERPRES

Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete.

 
 
Armata rusă a lansat marţi o nouă serie de manevre în proximitatea Ucrainei şi în Crimeea anexată, exerciţii la care participă peste 6.000 de militari şi 60 de avioane de vânătoare şi de bombardament, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de AFP şi EFE.

Este vorba despre o operaţiune ''interarme'' în care sunt angajate în special ''forţele aeriene şi antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică'', a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov.

Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciţii participă avioane de vânătoare Su-27SM şi Su-30SM2, precum şi avioane de bombardament SU-34.


Grupurile aeriene din districtul militar Sud şi din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative şi testează atacuri cu rachete la o ''distanţă cât mai mare posibil'', potrivit unui comunicat militar transmis de agenţia Interfax.

În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajaţi în exerciţii menite să verifice starea lor de pregătire de luptă.

Anunţarea acestor exerciţii survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ''exacerbare a tensiunilor''.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1332 / 4518
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...