ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Secţia de anchetă a magistraţilor a retras apelul DNA în dosarul de corupţie al lui Viorel Hrebenciuc. Procesul încetează pentru inculpaţii cu soluţii de achitare

13 Mai 2019   |   Mediafax

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul declarat de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

 
 
Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că retrage apelul declarat de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul declarat de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Avocaţii inculpaţilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că procesul continuă pentru inculpaţii care au primit soluţii de condamnare, printre care se numără şi Viorel Hrebenciuc, pentru că fostul parlamentar a contestat şi el decizia de condamnare.


Potrivit sursei citate, procesul încetează însă pentru inculpaţii cu soluţii de achitare, cum e cazul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, care a fost achitat pe fond şi faţă de care Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul faţă de decizia de achitare, el neformulând apel.

În 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, decizia instanţei supreme nefiind definitivă şi fiind contestată şi de fostul parlamentar, dar şi de procurorii DNA.

În aceeaşi cauză, Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Instanţa supremă a decis, totodată, să îl achite pe Andrei Hrebenciuc pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional, să schimbe încadrarea juridică la acesta din spălare de bani în instigare la spălare de bani şi, totodată, să-l achite pentru infracţiunea de instigare la spălare de bani.

Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a fost achitat pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor.

Fostul judecător Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Dan Costin Bengescu a fost condamnat la 2 ani şi luni pentru trafic de influenţă, Iosif Kadas a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă, iar Sorin Ion Iacob, la 2 ani şi 6 luni de închisoare, tot pentru cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam, acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Gabriela Sturdza a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influenţă, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Fostul şef Romsilva, Adam Crăciunescu, a fost achitat pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Şi Iulian Burlan, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel au fost achitaţi.

În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimişi în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane. Astfel, au fost judecaţi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, fostul şef Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul lui Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4039 / 4767
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...