TikTok, extrem de cooperantă cu ancheta UE privind alegerile din România (purtător de cuvânt al Comisiei Europene)
04 Februarie 2026 Agerpres
În decembrie 2024, Uniunea Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva companiei de socializare TikTok pentru presupusa sa incapacitate de a limita interferența în alegeri, la scrutinul prezidențial din România.
Compania de socializare TikTok este 'extrem de cooperantă' cu ancheta în curs a Comisiei Europene privind potențiala interferență în alegerile din România din 2024, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului european, Thomas Regnier, relatează Reuters.
'Acest lucru arată, totodată, că atunci când cineva dorește să interacționeze cu Comisia, noi suntem foarte bucuroși să interacționăm la rândul nostru. TikTok este foarte cooperantă. Au luat o serie de măsuri', le-a declarat Regnier reporterilor.
În decembrie 2024, Uniunea Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva companiei de socializare TikTok pentru presupusa sa incapacitate de a limita interferența în alegeri, la scrutinul prezidențial din România.
'Acest lucru arată, totodată, că atunci când cineva dorește să interacționeze cu Comisia, noi suntem foarte bucuroși să interacționăm la rândul nostru. TikTok este foarte cooperantă. Au luat o serie de măsuri', le-a declarat Regnier reporterilor.
În decembrie 2024, Uniunea Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva companiei de socializare TikTok pentru presupusa sa incapacitate de a limita interferența în alegeri, la scrutinul prezidențial din România.
Într-un raport publicat marți pe site-ul său, Comisia juridică a Camerei Reprezentanților din SUA a acuzat Comisia Europeană că interferează cu regularitate în alegerile naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.
Potrivit raportului citat, de la intrarea în vigoare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în 2023, Comisia Europeană a exercitat presiuni asupra platformelor pentru a cenzura conținutul înaintea alegerilor naționale din Slovacia, Olanda, Franța, Republica Moldova, România și Irlanda, precum și înaintea alegerilor europene din iunie 2024. Documente care nu sunt publice prezentate Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților demonstrează că aceste presiuni au fost exercitate cu regularitate pentru a dezavantaja partidele politice conservatoare sau populiste din statele membre ale UE.
În raportul comisiei americane se mai menționează că cele mai agresive măsuri de cenzură au fost adoptate în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024, când Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur, câștigat de candidatul populist independent, puțin cunoscut, Călin Georgescu. Decizia a fost luată după ce serviciile de informații românești au susținut că Rusia l-ar fi sprijinit în secret pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.
Documentele interne ale TikTok prezentate comisiei americane par să contrazică această versiune a evenimentelor, se arată în raport. TikTok a informat Comisia Europeană că 'nu a găsit și nici nu i s-au prezentat dovezi' care să susțină afirmația-cheie a autorităților române privind o interferență rusă, se mai menționează în raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din SUA.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 21 / 4937 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





