Dispute-Resolution.Center | Bondoc și Asociații - noi succese în litigiile privind accesarea fondurilor europene nerambursabile
19 Aprilie 2022 BizLawyer
Litigiile au fost generate de refuzul autorității publice de a constata îndeplinirea condițiilor de eligibilitate ale societății și de a acorda finanțările în temeiul celor două măsuri de sprijin instituite.
| |
Avocati din cadrul Bondoc și Asociații au asistat cu succes o societate ce activează în domeniul HoReCa în două litigii inițiate împotriva Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului – AIMMAIPE, anunță platforma Dispute-Resolution.Center (DRC).
Solicitările de sprijin financiar au fost întemeiate pe de o parte pe (a) dispozițiile OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, iar, pe de altă parte pe (b) prevederile OUG nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente.
Solicitările de sprijin financiar au fost întemeiate pe de o parte pe (a) dispozițiile OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, iar, pe de altă parte pe (b) prevederile OUG nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente.
Litigiile au fost generate de refuzul autorității publice de a constata îndeplinirea condițiilor de eligibilitate ale societății și de a acorda finanțările în temeiul celor două măsuri de sprijin instituite.
Instanțele au confirmat susținerile și apărările formulate, cu consecința anulării deciziilor emise de AIMMAIPE privind respingerea cererilor de finanțare.
Echipa implicată în acest proiect a fost mixtă, incluzând avocați din zona consultanței în materia dreptului societar si fonduri europene (Mihaela Bondoc – Partner și Daniela Gladunea – Managing Counsel), în timp ce Ioana Katona – Partner, Răzvan Agarici – Associate si Anca Radu – Associate au asigurat suportul necesar din perspectiva practicii de litigii.
Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer ce se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri.
Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar portalul Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1185 / 2256 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





