Tomasz Dąbrowski, CEO Dentons Europe: Suntem pregătiți să facem investiții; partenerul ideal de fuziune este o firmă cu reputație excelentă și avocați de calitate, o bază solidă de clienți și „mindset” internațional. Perry Zizzi, Managing Partner Dentons România: Este momentul potrivit pentru creșterea noastră în România. Plănuim relocarea într-un spațiu nou; suntem în căutarea unei firme sau echipe respectate
26 Martie 2019 G. S.
Dentons a anunțat, la finele lunii trecute, numirea lui Perry Zizzi în poziția de Managing Partner al biroului din România.
| |
|
Tomasz Dąbrowski (stanga), partner Dentons si Chief Executive Officer al firmei în regiunea Europeană si Perry Zizzi, Managing Partner Dentons România |
Firma globală de avocatură Dentons intenționează să dezvolte practica din București și este pregătită să facă investiții pentru a se poziționa mai bine pe piață și a-și lărgi sfera de abiltăți. BizLawyer i-a intervievat, săptămâna trecută, pe Tomasz Dąbrowski, Partener Dentons și Chief Executive Officer al firmei în regiunea Europeană și pe Perry Zizzi, Managing Partner Dentons România. Cei doi oficiali ai firmei spun că piața din România are un potențial mare, sunt optimiști cu privire la viitor și nuanțează apăsat obictivul principal al firmei în această zonă a Europei: Dentons – fima numărul 1 în România și Europa Centrală și de Est.
“Am observat că există un potențial mare pe piața din România și ne dorim să creștem pe baza succesului pe care îl avem deja și să dezvoltăm practica din București. În acest sens vor fi necesare anumite investiții, pe care suntem pregătiți să le facem atunci când vom găsi oportunitatea potrivită. Pentru noi, partenerul ideal de fuziune este o firmă cu reputație excelentă și cu avocați de calitate, o bază solidă de clienți și „mindset” internațional. Un aspect foarte important este să găsim o echipă cu valori compatibile cu ale noastre și cu o cultură similară, bazată pe înaltă performanță și inovație”, a arătat Tomasz Dąbrowski în interviul acordat BizLawyer.
“Am observat că există un potențial mare pe piața din România și ne dorim să creștem pe baza succesului pe care îl avem deja și să dezvoltăm practica din București. În acest sens vor fi necesare anumite investiții, pe care suntem pregătiți să le facem atunci când vom găsi oportunitatea potrivită. Pentru noi, partenerul ideal de fuziune este o firmă cu reputație excelentă și cu avocați de calitate, o bază solidă de clienți și „mindset” internațional. Un aspect foarte important este să găsim o echipă cu valori compatibile cu ale noastre și cu o cultură similară, bazată pe înaltă performanță și inovație”, a arătat Tomasz Dąbrowski în interviul acordat BizLawyer.
CEO-ul Dentons (Europe) spune că există încă un potențial neexploatat și loc de creștere în România și subliniază că firma internațională este ”foarte deschisă” să atragă noi talente pentru a se poziționa și mai bine pe piață și pentru a-și lărgi sfera de abilități.
”Avem o prezență de peste 20 de ani în București. Echipa extraordinară de avocați de aici cunoaște foarte bine piața, are experiență solidă și menține o bază de clienți foarte bună. Mulți dintre avocații noștri români sunt recomandați de Chambers, Legal 500 și alte astfel de publicații, printre cei mai buni specialiști din țară”, a nuanțat Tomasz Dąbrowski.
Cu o istorie îndelungată în Europa Centrală și de Est/ CSI, ce a debutat în 1991, și cu 14 birouri deschise în orașe cheie, Dentons este deja un lider în regiune. CEO-ul Dentons Europe a amintit că firma globală de avocați a asistat în multe din cele mai mari tranzacții și este recunoscută în mod deosebit pentru performanțele sale în tranzacții complexe cross-border. Poziția fruntașă a fost recent recunoscută și prin primirea distincției “Firma de Avocatură a Anului în Europa Centrală și de Est” la premiile Chambers Europe.
”Strategia noastră este una foarte clară – vrem să fim firma numărul unu în Europa Centrală și de Est, iar acest țel presupune o creștere constantă, capacitate de reinventare și inovare, pentru a crea în permanență valoare pentru echipele noastre, pentru clienți și comunitățile în care trăim și ne desfășurăm activitatea. Având în vedere că piețele din Europa Centrală și de Est nu sunt la fel de mari ca vecinele din Europa de Vest, atenția este în continuu concentrată pe consolidarea pieței în sectorul juridic, unde dorim să ne aflăm în linia întâi”, a punctat Tomasz Dąbrowski.
Priorităție noului Country Managing Partner
Dentons a anunțat, la finele lunii trecute, numirea lui Perry Zizzi în poziția de Managing Partner al biroului din România. Acesta a înlocuit-o pe Anda Todor, avocatul care a coordonat activitățile Dentons pe piața locală în ultimii 20 de ani. În ce cheie trebuie înțeleasă această schimbare a coordonatorului biroului Dentons din București: schimbare a modelului de management, repoziționare, accent pe dezvoltare, expansiune în perioada următoare?
”Schimbarea face parte dintr-un program de rotații menit să aducă perspective noi pentru ocupanții pozițiilor de conducere, permițând totodată partenerilor care au stat un timp îndelungat în aceste poziții să revină la a-și concentra în totalitate atenția asupra practicilor și clienților lor”, a răspuns Tomasz Dąbrowski.
Anda Todor va continua să asiste clienții ca partener în cadrul grupului de practică Corporate și M&A, a precizat firma în comunicatul care a anunțat preluarea conducerii biroului din București de către Perry Zizzi.
El s-a alăturat echipei Dentons în 2014, după o perioadă de 7 ani în care a fost partener în cadrul Clifford Chance. Înainte de aceasta, el a fost counsel și mai apoi partener la Salans și Altheimer & Gray pentru Europa Centrală și de Est si avocat colaborator pentru Skadden Arps în Paris, și Debevoise & Plimpton în New York și Londra. Perry Zizzi este recunoscut de directorul juridic Chambers Europe 2018 ca avocat de top în domeniile sale de specializare, financiar-bancar și real estate.
Noul coordonator a declarat publicației noastre că este nerăbdător să lucreze, împreună cu colegii săi, la ceea ce se clădește pe fundația existentă. ”Obiectivul meu principal este să ne consolidăm poziția pe piața din România, concentrându-ne în același timp pe furnizarea serviciilor de clasă mondială clienților”, a adăugat Zizzi.
”Sunt multe de făcut și sunt pregătit pentru provocare, fiindcă sunt convins că acesta este momentul potrivit pentru creșterea noastră în România. Două din principalele obiective de pe lista mea pentru anul acesta sunt îmbunătățirea modului în care se colaborează intern și creșterea transparenței la nivelul firmei”, a continuat Managing Partner-ul Dentons România.
O altă prioritate o reprezintă implementarea la nivel local a noilor tehnologii dezvoltate de start-upurile de legal tech în care Dentons investește. ”Mă refer aici la ramurile Nextlaw, inclusiv Nextlaw Labs, un proiect de inovare colaborativă și legal tech. Suntem în permanență în căutare de soluții integrate pentru a ne servi mai bine clienții și pentru a anticipa nevoile lor – acum și în viitor. Căutăm moduri prin care să devenim mai eficienți, să lucrăm mai inteligent și, desigur, să oferim clienților cele mai bune servicii”, a precizat Zizzi.
Astfel, nota sa personală ar fi canalizarea asupra inovației și asupra modului în care avocații Dentons din București asistă clienții.
Misiunea sa va avea însă și o componentă menită a consolida echipa locală.
”Cu siguranță, suntem în căutare de talente în Romania. Așa cum a menționat deja Tomasz, suntem în căutarea unei firme sau echipe respectate, cu o bază de clienți atractivă și cu care să putem crea sinergii importante. Cunoașterea dreptului nu mai este o condiție suficientă - clienții noștri vor să lucreze cu avocați care le înțeleg cu adevărat strategia de business și care sunt capabili să îi sfătuiască, nu doar să le spună pur și simplu ce prevede legea”, a subliniat Perry Zizzi.
În acest moment, biroul din București numără 27 de avocați, din care șapte sunt parteneri.
”Plănuim, de asemenea, relocarea într-un spațiu nou, care să satisfacă standardele de calitate ale firmei noastre și care să poată găzdui un număr mai mare de avocați și personal administrativ. Mutarea ar trebui să aibă loc până la sfârșitul anului”, a arătat noul Managing Partner al biroului Dentons din România.
În prezent, practicile de Corporate și M&A, real estate, finanțe-bănci, litigii și dreptul muncii continuă să fie cele mai active. Firma a înregistrat local o cerere crescută de asistență în ceea ce privește conformarea cu Regulamentul General pentru Protecția Datelor.
”Prioritatea noastră numărul unu este continuarea dezvoltării practicii de Corporate/M&A. Pentru a realiza acest lucru, ne vom întări efectivele prin alăturarea unor noi specialiști și ne vom concentra, de asemenea, pe colaborarea cu colegii noștri activi în marile piețe europene și globale, pentru a furniza servicii cross-border impecabile pentru cei care investesc în România”, a subliniat Perry Zizzi.
El spune că, în viitorul apropiat, este de așteptat o creștere a cererilor de asistență juridică pe protecția datelor cu caracter personal și tranzacțiilor prin tehnologia blockchain.
Tabloul care compune evolutia economiei, directia spre care ne indreptam și perspectivele, inspira optimism? Arată oportunitati mai mari decat in anii precedenti pentru o firma de avocati? Perry Zizzi nu are nicio ezitare: ”România s-a bucurat de câțiva ani de creștere economică, iar în 2017 am fost economia cu cea mai rapidă creștere din Europa. În timp ce nivelul de creștere a PIB va înregistra, cel mai probabil, un declin, previziunile sunt încă pozitive. Volumul tranzacțiilor pe piața de M&A a fluctuat destul de mult în ultimii ani, dar în general direcția este ascendentă. Îndrăznesc să spun că sunt foarte optimist cu privire la viitor și la oportunitățile pentru firma noastră”.
În aceste condiții, așteptările pentru 2018 sunt cât se poate de îndreptîțite. ”Să continuăm să creștem, să inovăm și să creăm valoare pentru echipa noastră și pentru clienți. Să construim pe această fundație solidă pentru a deveni firma de avocatură numărul unu în Romania și Europa centrală și de Est”, a conchis Perry Zizzi.
Dentons este cea mai mare firmă de avocatură din lume, oferind servicii valoroase și de calitate clienților de pe întregul mapamond. Dentons este unul din liderii desemnați de Global Brand Acritas Elite Index, câștigător al BTI Client Service 30 Awards și recunoscut de importante publicații juridice și de afaceri pentru serviciile inovatoare furnizate clienților săi, inclusiv prin fondarea Nextlaw Labs și Nextlaw Global Referral Network.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2178 / 2179 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





