ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acordarea sporului de metrou pentru toţi angajaţii Metrorex a fost abuzivă (Raport)

09 Martie 2021   |   AGERPRES

Conform informaţiilor prezentate echipei de control de către reprezentanţii Metrorex, de sporul de metrou beneficiază toţi angajaţii indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea.

 
 
Acordarea sporului de metrou, care poate ajunge la 40% din salariul de bază, pentru toţi angajaţii din Metrorex a fost abuzivă întrucât nu au fost prevăzute cu claritate condiţiile necesare a fi îndeplinite şi nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi salariaţii lucrează în condiţii deosebite, se arată în Sinteza Raportului privind controlul tematic efectuat la Metrorex.

Potrivit documentului, publicat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), sporul de metrou se acordă în cuantum de 20, 27, 34 sau 40% din salariul de bază, corespunzător timpului de lucru efectuat şi categoriei de personal.

Conform informaţiilor prezentate echipei de control de către reprezentanţii Metrorex, de sporul de metrou beneficiază toţi angajaţii indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea.


"Menţionăm faptul că, în vederea evaluării condiţiilor de microclimat, au fost efectuate evaluări periodice privind determinarea parametrilor necesari încadrării în aceste categorii. Cu toate acestea, nu au fost prezentate documente privind îndeplinirea condiţiilor impuse pentru acordarea sporului de metrou pentru personalul din aparatul central al Metrorex. Având în vedere aceste aspecte, apreciem că acordarea sporului de metrou tuturor salariaţilor societăţii a fost abuzivă întrucât nu au fost prevăzute cu claritate condiţiile necesar a fi îndeplinite şi nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi salariaţii lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase", subliniază Raportul de control.

În context, documentul menţionează că se impune sesizarea Curţii de Conturi a României pentru verificarea acestui aspect şi pentru determinarea duratei şi a posibilului prejudiciu produs prin acordarea pentru toţi salariaţii a sporului de metrou.

Raportat la valoarea totală a salariilor pentru timpul efectiv lucrat, de 270 milioane de lei, valoarea totală a sporurilor acordate conform CCM este de 234,7 milioane de lei, respectiv aproximativ 87%.

Săptămâna trecută, ministrul de resort, Cătălin Drulă, a anunţat finalizarea, de către Corpul de Control, a Raportului Metrorex, iar lista de probleme, deficienţe şi abuzuri descoperită este lungă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16496 / 20995
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...