Acţiunile Hidroelectrica au atins un nou maxim istoric; capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3 miliarde lei
27 Ianuarie 2026 Agerpres
Potrivit companiei, această evoluţie a cotaţiei bursiere este susţinută de aprobarea unor demersuri strategice importante în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 27 ianuarie 2026.
Valoarea acţiunii Hidroelectrica a atins un nou maxim istoric marţi, de 138,40 de lei, reprezentând cel mai ridicat nivel de la listarea societăţii la Bursa de Valori Bucureşti, în 12 iulie 2023, a anunţat compania, printr-un comunicat.
La această cotaţie de preţ, capitalizarea Hidroelectrica ajunge la 62,3 miliarde lei.
În perioada 1 septembrie 2025 - 27 ianuarie 2026, acţiunea Hidroelectrica a înregistrat o apreciere de aproximativ 14%, evoluţie care reflectă interesul constant şi în creştere al investitorilor faţă de strategia de investiţii şi dezvoltare a companiei, stabilitatea financiară şi perspectivele favorabile pe termen mediu şi lung, se arată în documentul citat.
La această cotaţie de preţ, capitalizarea Hidroelectrica ajunge la 62,3 miliarde lei.
În perioada 1 septembrie 2025 - 27 ianuarie 2026, acţiunea Hidroelectrica a înregistrat o apreciere de aproximativ 14%, evoluţie care reflectă interesul constant şi în creştere al investitorilor faţă de strategia de investiţii şi dezvoltare a companiei, stabilitatea financiară şi perspectivele favorabile pe termen mediu şi lung, se arată în documentul citat.
Astfel, în intervalul menţionat, capitalizarea bursieră a companiei a crescut cu aproximativ 14%, de la 54,7 miliarde lei la 62,3 miliarde lei, poziţionând Hidroelectrica ca a doua cea mai mare companie românească din punct de vedere al capitalizării bursiere.
"Evoluţia pozitivă a acţiunii reflectă atât performanţa Hidroelectrica, cât şi încrederea pieţei în planul investiţii şi dezvoltare propus. De la preluarea mandatului de CEO, în septembrie 2025, valoarea acţiunii Hidroelectrica s-a apreciat semnificativ, confirmând că deciziile asumate, proiectele strategice demarate şi angajamentul pentru o guvernanţă responsabilă şi transparentă creează valoare tangibilă atât pentru acţionari, cât şi pentru sistemul energetic naţional", a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, în comunicat.
Potrivit companiei, această evoluţie a cotaţiei bursiere este susţinută de aprobarea unor demersuri strategice importante în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 27 ianuarie 2026. Printre acestea se numără decizia de înfiinţare de către SPEEH Hidroelectrica S.A., împreună cu EDF Power Solutions International, a unei societăţi mixte, sub forma unei asocieri în participaţie (Joint Venture Company), cu participare egală, de 50% pentru fiecare parte. Totodată, a fost aprobat Acordul Acţionarilor care urmează a fi încheiat între cele două companii, document ce va reglementa modul de funcţionare şi guvernanţă al societăţii mixte, constituite în vederea dezvoltării proiectului Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj Tarniţa, un obiectiv strategic de importanţă majoră pentru sistemul energetic naţional.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, au fost aprobate şi achiziţii de servicii avocaţiale de consultanţă juridică, atât în legătură cu procesul de majorare a capitalului social al SPEEH Hidroelectrica S.A., cât şi în contextul obiectivului companiei de achiziţionare, la punerea în funcţiune, a centralei CHEAP Frasin-Pângăraţi, cu o putere instalată de 300 MW, proiect ce urmează a fi dezvoltat şi construit de Hidro Blue Energy SRL.
Hidroelectrica este principalul producător de energie electrică şi principalul furnizor de servicii de sistem din România. Societatea deţine şi exploatează 188 de centrale hidroelectrice şi microhidrocentrale (inclusiv cinci staţii de pompare) cu o capacitate totală instalată de producere a energiei hidroelectrice de aproximativ 6,3 GW şi un parc eolian cu o putere instalată totală de 108 MW.
Acţionarul principal al companiei este Statul Român, prin Ministerul Energiei, cu 80,0561% din acţiuni.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 34 / 20920 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
NNDKP și Schoenherr, alături de cumpărător în tranzacția prin care Skanska vinde clădirea Equilibrium 2 către Magyar Posta Takarék Real Estate Investment Fund. Ce alți consultanți au mai fost implicați
Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway. Echipa a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





